Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea tranzacţiilor s-a situat la 53,25 milioane de lei (11,01 milioane de euro), din care 48,16 milioane de lei (9,62 milioane de euro) au fost tranzacţii cu acţiuni, notează Agerpres.
Indicele principal BET s-a depreciat cu 2,69%, la 7.721,93 de puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un regres de 2,64%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe minus cu 2,39%. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a înregistrat o depreciere de 1,75%.
Indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în scădere cu 1,48%, iar indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a coborât cu 3,23%.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 16,4 milioane de lei, urmate de titlurile Romgaz, cu 10,2 milioane de lei, şi de cele ale BRD - Groupe Societe Generale, cu 4,94 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile COMCM SA Constanţa, care s-au apreciat cu 13,01%, urmate de cele ale Oil Terminal (+8,7%) şi Turism Felix (+6,88%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Rompetrol Well Services (-12,5%), Prebet SA Aiud (-5,91%) şi Altur (-5,66%).
Bursa de Valori Bucureşti închide pe roșu şedinţa de marţi
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

9
Guvernul sud-coreean ia în calcul sprijin suplimentar pentru consumatori, pe fondul crizei energetice globale
9

1.223
Războiul din Golf reaprinde o problemă strategică: România nu poate fi grânarul Europei cu hambare goale de îngrășăminte
1.223

47
BNR lansează o reproducere din argint după moneda de 5 lei emisă în 1880
47

27
BVB a deschis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de vineri
27

732
Paradox în buget: taxarea băncilor crește, dar statul pierde bani din veniturile BNR
732

24
INS: Pensia medie lunară s-a majorat cu 0,5%, în trimestrul 4
24

25
INS: Câştigul salarial mediu net a scăzut cu 6,7% în ianuarie, la 5.518 lei
25

1.784
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.784

80
Cicatricea COVID lovește memoria RAM: prețurile au explodat de cinci ori în câteva luni
80

1.708
Val de scumpiri în România: inflația ajunge la 9,3%, iar Guvernul mizează pe o scădere în 2026. Topul alimentelor care au explodat la preț
1.708

23
INS: Producţia industrială a înregistrat o scădere de aproape 4% în prima lună a acestui an
23

2.072
Primul recul major din ultimii 20 de ani la Dacia Mioveni: Producție în scădere, se anunță concedieri masive
2.072

3.947
România devine punct strategic de interes într-un mega proiect, susținut puternic de americani: Se redesenează harta economică a Europei
3.947

















Comentează