Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bursele europene au încheiat prima zi din septembrie în scădere, din cauza aşteptărilor de majorare a dobânzilor

Indicele paneuropean Stoxx 600 a încheiat tranzacţiile de joi în scădere cu 1,8%, toate sectoarele terminând ziua în teritoriu negativ, din cauza aşteptărilor investitorilor pentru dobânzi mai mari, transmite CNBC preluat de news.ro

Cele mai mari scăderi au fost înregistrate de acţiunile companiilor de călătorii şi agrementi, componenta acestora coborând cu 3,9%, urmate de titlurilor din sectorul resurselor de bază, cu un declin de 3,8%.

Nemulţumirile investitorilor au predominat încă de vineri, după remarcile din partea preşedintelui Rezervei Federale, Jerome Powell, referitoare la majorarea dobânzii cheie pentru temperarea inflaţiei.

Marţi, preşedintele Fed din New York, John Williams, a cerut ”o politică oarecum restrictivă pentru a încetini cererea”.

Indicele DAX al bursei din Frankfurt a scăzut cu 1,6%, CAC 40 al bursei din Paris cu 1,48%, iat FTSE 100 al bursei din Londra cu 1,86%.

Acţiunile americane au evoluat la rândul lor în scădere, prelungind pierderile pentru a patra zi şi punând la îndoială revenirea pieţei, investitorii analizând eforturile Rezervei Federale de combatere a inflaţiei.

Între timp, acţiunile din Asia-Pacific au fost tranzacţionate la rândul lor în scădere, joi, deoarece investitorii au evaluat rezultatele unui sondaj privat asupra activităţii fabricilor din China, care a arătat că sectorul scade în această lună.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.