Bursele europene au închis în creştere vineri, indicele de referinţă al regiunii atingând un nou record, pe fondul reacţiilor investitorilor la o serie amplă de decizii ale băncilor centrale, transmite CNBC, citat de news.ro.
Indicele pan-european Stoxx 600 a urcat cu peste 0,4% la închiderea şedinţei de la Londra, atingând un maxim istoric de 588,07 puncte. Principalele burse regionale au încheiat în teritoriu pozitiv, deşi evoluţiile sectoriale au fost mixte.
În rândul acţiunilor individuale, companiile din industria echipamentelor sportive au fost sub presiune. Puma a scăzut cu aproximativ 3%, iar Adidas cu circa 1%, după ce îngrijorările legate de performanţa rivalului american Nike s-au extins asupra sectorului.
Deşi rezultatele financiare ale Nike au depăşit estimările Wall Street pentru al doilea trimestru fiscal, investitorii au fost destabilizaţi de slăbiciunea pieţei din China şi de efectele persistente ale regimului de tarife impus de administraţia Trump.
Acţiunile Nike au pierdut aproximativ 10% şi sunt în scădere cu 20% faţă de maximul atins în februarie.
Puma s-a numărat printre cele mai slabe performere din Stoxx 600, închizând la coada clasamentului.
În schimb, acţiunile producătorului italian de automobile de lux Ferrari au câştigat 1,7%, reducând o parte din avansul înregistrat anterior în sesiune.
Banca Angliei, Banca Centrală Europeană, Norges Bank şi Riksbank au anunţat hotărârile lor
Investitorii europeni continuă să analizele o săptămână intensă în decizii de politică monetară. Joi, Banca Angliei, Banca Centrală Europeană, Norges Bank şi Riksbank au anunţat hotărârile lor, toate menţinând dobânzile cheie neschimbate, cu excepţia Băncii Angliei, care a operat o reducere de 25 de puncte de bază.
Banca Centrală Europeană şi-a îmbunătăţit perspectivele de creştere economică pentru zona euro, estimând acum un avans de până la 1,4% în 2025 şi de 1,2% în 2026.
Pe plan politic, atenţia investitorilor se îndreaptă şi către Franţa, unde parlamentarii urmează să poarte discuţii decisive privind bugetul pentru 2026.
Un comitet mixt va încerca să ajungă la un acord asupra planului de cheltuieli, însă divergenţele ideologice ridică semne de întrebare asupra obţinerii unui consens. În lipsa unui acord, premierul Sébastien Lecornu ar putea fi nevoit să recurgă la măsuri de urgenţă pentru a permite continuarea cheltuielilor şi împrumuturilor la începutul anului viitor.
Între timp, oficialii Uniunii Europene au anunţat vineri aprobarea unui pachet de ajutor de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, fără a apela la activele ruseşti îngheţate pentru finanţarea împrumuturilor destinate Kievului.
Datele economice publicate în Europa au inclus cel mai recent indicator GfK privind încrederea consumatorilor germani, cifrele vânzărilor cu amănuntul din Marea Britanie şi un indice al încrederii mediului de afaceri din Italia.
Pe Wall Street, pieţele au fost în creştere vineri, susţinute de acţiunile Oracle, pe fondul încercărilor sectorului inteligenţei artificiale de a-şi recăpăta stabilitatea după recentele episoade de volatilitate.





























Comentează