Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bute ȘOCHEAZĂ în scandalul dopajului: Această substanţă nu putea ajunge în corp decât involuntar

lucian bute

Pugilistul Lucian Bute a precizat, într-un mesaj postat pe Facebook, că probele dovedesc că nu a luat cu buna ştiinţă un produs interzis în sport, însă a menţionat că indiferent de modul în care ostarina a ajuns în organismul său trebuie să îşi asume responsabilitatea şi aşteaptă acum decizia comisiei sportive din Washington.

"Un supliment legal disponibil şi fabricat în Statele Unite pe care l-am luat în perioada de pregătire pentru meciul cu Badou Jack a fost testat independent de un laborator acreditat din Los Angeles şi s-a dovedit contaminat cu Ostarină, produs interzis. Încă de când am fost acuzat de dopaj în luna mai am ştiut că această substanţă nu putea ajunge în corpul meu decât involuntar. Toata cariera mea am cerut teste antidoping superioare celor standard în acest sport şi am fost testat de zeci de ori. Respect sportul meu şi toţi advesarii şi nu am încercat niciodată să obţin un avantaj ilegal", a notat Bute.

Reacția lui Lucian Bute după ce și proba B s-a dovedit pozitivă: 'Voi acționa în justiție'

El a ataşat o imagine de pe Instagram cu suplimentul respectiv.

"Suplimentul din poza alăturată este prescris de către preparatorul meu fizic. Din cauza rezultatului pozitiv al unei substanţe care nu este pe etichetă, acest produs este acum retras după piaţă şi laboratorul PHARMAGENIC din San Diego, SUA cel care a produs lotul contaminat urmează să fie investigat pentru nerespectarea normelor de producţie", a explicat pugilistul.

Lucian Bute a menţionat că este dezamăgit, dar acum poate merge mai departe cu cariera sa. "Probele dovedesc că nu am luat cu buna ştiinţă un produs interzis în sport. Indiferent de modul în care Ostarina a ajuns în corpul meu trebuie să-mi asum responsabilitatea şi astept acum decizia comisiei atletice din Washington. Eu sunt în sala de antrenament şi de abia aştept să pot boxa din nou", a adăugat sportivul.

Comisia de box şi wrestling din Washington DC a anunţat, vineri, că proba B recoltată de la pugilistul Lucian Bute, la 30 aprilie, după meciul cu Badou Jack, este de asemenea pozitivă. Lucian Bute a fost depistat pozitiv la un test antidoping efectuat după meciul cu Badou Jack din 30 aprilie, desfăşurat la Washington şi încheiat la egalitate.

Meciul Lucian Bute - Badou Jack, deţinătorul centurii WBC la categoria supermijlocie, a avut loc în 30 aprilie, la Washington, pentru titlul mondial WBC la categoria supermijlocie. Partida s-a încheiat la egalitate, după decizia arbitrilor-judecători, astfel că suedezul şi-a păstrat titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea WBC.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.