Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Călin Popescu Tăriceanu va fi AUDIAT: Va trebui să dea detalii despre cei 7 ani în care a fost interceptat

Preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă a SPP, Daniel Butunoi, a anunţat marţi că, în cursul săptămânii viitoare, va fi invitat la audieri şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, pentru a da detalii în legătură cu cei şapte ani în care ar fi fost interceptat, el precizând că acest aspect a fost semnalat de fostul director al Serviciului de Protecţie şi Pază, Dumitru Iliescu.

"Generalul Iliescu (Dumitru Iliescu, audiat la comisie - n.r.) ne-a semnalat un caz unde suspectăm că ar fi o implicare a persoanelor din SPP - în speţa domnului preşedinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Ca atare, prin votul unanim al comisiei, am decis ca săptămâna viitoare, în funcţie de programul dumnealui, să îl invităm pe dl Tăriceanu la audieri în comisie. Aşa cum ne-a expus dl general Iliescu despre competenţele SPP, o parte foarte consistentă din partea de protecţie reprezintă protecţia informativă. După părerea dumnealui, cei şapte ani de ascultare a domnului Călin Popescu Tăriceanu nu numai că sunt ilegali, ci că serviciul trebuia să ştie şi trebuia să ia măsuri pentru contracararea acestor activităţi. De aceea vrem să îl invităm pe dl Popescu-Tăriceanu, să ne explice dumnealui, fiind persoana în cauză, cum s-a simţit şi ce s-a întâmplat în cei şapte ani de mandat de ascultare", a precizat Butunoi.

Citește și: EXCLUSIV! Reacția Ecaterinei Andronescu cu privire la subiectul săptămânii: „Este convingerea mea fermă”

El a adăugat că Tăriceanu ar putea să spună, la comisie, dacă a fost înştiinţat de ofiţerii SPP că în perioada menţionată a beneficiat de protecţie informativă.

"Din punctul de vedere al Comisiei SPP, cred că domnul Călin Popescu Tăriceanu ar putea să ne spună dacă a fost înştiinţat de ofiţerii SPP că dumnealui, în perioada aceea, a beneficiat de protecţie, dacă a fost înştiinţat de cadrele SPP că există un mandat de ascultare, dacă le-a permis ofiţerilor SPP să îi asigure protecţia şi iarăşi un lucru foarte interesant - dl Iliescu ne-a explicat că, din punct de vedere al tehnicii şi al aparaturii pe care o deţinea SPP la momentul în care era dumnealui - nu ştie cum este astăzi -, deţinea doar aparatură de contracarare a mijloacelor informative, gen aparatură de depistat microfoane sau sonde optice în locaţiile în care îşi desfăşoară activitatea persoane protejate", a spus Butunoi.

Citește și: Dezastru pentru Pro TV! Ce rival a reușit să-l pună la pământ

Potrivit preşedintelui comisiei, dacă există un mandat de ascultare şi acel mandat este legal nu este înştiinţat beneficiarul, dar dacă acel mandat este ilegal, obligaţia SPP este să înştiinţeze persoana protejată, demnitarul, şi să ia măsurile în consecinţă la structurile autorizate.

În context, Butunoi a spus că, săptămâna viitoare, Comisia va solicita documente privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază şi va prezenta un document declasificat, în care SPP anunţă că "nu a existat niciodată un protocol cu CSM, Înalta Curte sau cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte".

Citește și: Modificări radicale la TVR-Doi oameni de bază au fost înlocuiți .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.