BVB a aprobat listarea acţiunilor Bittnet Systems pe Piaţa Reglementată

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 25-05-2020

Actualizat: 25-05-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti a aprobat luni listarea acţiunilor Bittnet Systems (BNET) pe Piaţa Reglementată, Categoria Standard Acţiuni, potrivit Agerpres.

Acţiunile Bittnet Systems vor intra la tranzacţionare pe Piaţa Reglementată în data de 3 iunie, informează BVB printr-un comunicat.

Astfel, Bittnet Systems este prima societate care trece pe Piaţa Reglementată de pe piaţa AeRO, de la lansarea AeRO, în februarie 2015, în cadrul Sistemului Multilateral de Tranzacţionare.

Citește și: Semnal grav al unui fost șef SIE: Anumiți lideri politici s-au folosit de coronavirus pentru a-și consolida puterea

Acţiunile Bittnet Systems vor fi retrase de la tranzacţionare pe SMT în data de 29 mai, pentru ca în zilele de 29 mai şi 2 iunie să fie realizată decontarea ultimelor tranzacţii cu acţiunile societăţii pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare.

Prospectul pentru Admiterea la Tranzacţionare a acţiunilor Bittnet Systems pe Piaţa Reglementată a fost aprobat, miercuri, 20 mai, de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Bittnet a fost fondată în 2007 şi de atunci funcţionează în sectorul IT din România. Activitatea principală a companiei se concentrează asupra training-ului IT.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri