BVB a deschis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de miercuri

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 28-07-2021

Actualizat: 28-07-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere pe majoritatea indicilor miercuri, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 4,18 milioane de lei (850.809 euro) după primele 50 de minute de la deschiderea şedinţei.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 17 companii, a înregistrat o apreciere de 0,26%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un avans similar, potrivit agerpres.ro.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, era pe plus cu 0,16%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a pierdut 0,09% din valoare.

Indicele BET-FI al SIF-urilor era în scădere cu 0,45%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a apreciat cu 0,33%.

Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Şantierul Naval Orşova (+2,38%), Bittnet Systems (+2,26) şi Cemacon (+1,67%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Erste Group Bank (-1,79%), SSIF BRK Financial Group (-1,51%) şi Aerostar (-1,5%).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri