Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere şedinţa de miercuri, cu un rulaj de 4,920 milioane de lei (995.023 de euro) consemnat după o jumătate de oră de tranzacţionare, conform Agerpres.
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, a urcat cu 0,67%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, s-a apreciat cu 0,65%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a înregistrat o creştere de 0,60%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a urcat cu 0,48%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor era în urcare cu 0,32%, în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a consemnat o apreciere de 0,34%.
Indice BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, era pe minus cu 0,25%.
Potrivit informaţiilor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Carbochim (+14,55%), One United Properties (+5%) şi Farmaceutica Remedia (+1,68%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Dafora (-3,57%), Rompetrol Rafinare (-2,53%) şi Cemacon (-2,28%).
BVB a deschis în creştere şedinţa de miercuri, cu un rulaj de 4,920 milioane de lei
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

129
Instagram introduce abonament plătit? Funcțiile „secrete” descoperite de utilizatori schimbă regulile jocului - Meta testează un nou mod de a face bani din rețeaua socială
129

451
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
451

737
Se fac concedieri în agricultură. Una dintre cele mai mari companii românești reduce personalul
737

1.552
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.552

32
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
32

68
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
68

727
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
727

84
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
84

45
Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare
45

25
Președintele ANRE: "Trebuie să continuăm tranziţia către energia verde şi nu vrem să transformăm reţelele în puncte de blocaj"
25

2.832
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.832

3.184
Gigantul din milioane de case din România și Europa face mutarea momentului: Poate schimba definitiv ce mănâncă lumea
3.184

12
BVB a închis mixt şedinţa de marţi: Rulajul a depăşit 23 de milioane de euro
12
















Comentează