BVB a deschis în scădere prima şedinţă a săptămânii

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 22-02-2021

Actualizat: 22-02-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere pe toţi indicii şedinţa de luni, iar la 40 de minute de la debut tranzacţiile aveau o valoare de 6,936 de milioane de lei (1,422 milioane de euro).

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 17 companii, era pe minus cu 0,31%, iar indicele BET-Plus, care indică evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în scădere cu 0,29%, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Valeriu Gheorghiță anunță când se va renunța la purtarea măștii în România

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un declin de 0,34%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a înregistrat o depreciere de 0,38%.

Pentru indicele BET-FI al SIF-urilor nu erau informaţii disponibile, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a depreciat cu 0,35%.

Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Comcm SA Constanţa (+11,95%), Bittnet Systems (+3,15%) şi Prefab (+2,07%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Electroputere (-11,54%), Artego (-10%) şi SSIF BRK Financial Group (-2,34%).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri