BVB a început în creştere şedinţa de tranzacţionare de marţi

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 02-11-2021

Actualizat: 02-11-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere şedinţa de marţi, cu tranzacţii de 6,7 milioane de lei (1,36 milioane de euro), efectuate în prima jumătate de oră de la debutul operaţiunilor.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 companii, a înregistrat o apreciere de 0,07%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 0,09%, potrivit Agerpres.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, era pe plus cu 0,14%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a câştigat 0,20%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor s-a apreciat cu 0,37%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a crescut cu 0,25%.

Indice BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, creştea cu 0,73%.

Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Promateris (+11,64%), Socep (+6%) şi Aerostar (+4,88%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Transilvania Broker de Asigurare (-2,88%), Erste Group Bank AG (-0,71%) şi Bittnet Systems (-0,31%).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri