Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

BVB a închis în creștere prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii

BVB

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de luni, cu o valoare a tranzacţiilor de 25,19 milioane de lei (5,1 milioane de euro), din care 23,31 milioane de lei (4,72 milioane de euro) reprezintă tranzacţii cu obligaţiuni.

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,5%, până la 13.068,60 de puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat un avans de 0,43%, potrivit Agerpres.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe plus cu 0,62%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a apreciat cu 0,02%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa cu un avans de 0,66%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis cu o apreciere de 1,64%.

Pe de altă parte, indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a înregistrat o apreciere de 0,45%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Fondului Proprietatea, cu 5,15 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom, care au generat schimburi în valoare de 3,01 milioane de lei, şi Transgaz, cu 2,12 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Uztel (+7,91%), Artego (+6,9%) şi Romcab (+ 4,35%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Altur (-10%), Electroargeş (-6,1%) şi UCM Reşiţa (-5,21%).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.