BVB a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de marţi

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 04-04-2023

Actualizat: 04-04-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de marţi, iar valoarea schimburilor s-a cifrat la 48,74 milioane lei (9,87 milioane euro).

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,50%, până la 12.293,6 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat un avans de 0,52%, informează Agerpres.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a înregistrat o creştere de 0,44%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a apreciat cu 0,09%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a urcat cu 0,22%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a majorat cu 0,43%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a scăzut cu 0,59%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Băncii Transilvania, cu 13,83 milioane de lei, urmate de titlurile Fondului Proprietatea, care au generat schimburi în valoare de 11,88 milioane de lei, şi de cele ale OMV Petrom, cu 4,19 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Patria Bank (+13,64%), Altur (+10%) şi Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (+4,35%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Dafora (-6,9%), Rompetrol Well Services (-3,89%) şi Carbochim (-3,7%).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri