Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de luni, cu tranzacţii în valoare de 78,49 milioane de lei (15,87 milioane de euro), conform Agerpres.
Indicele principal BET s-a diminuat cu 0,07%, până la 13.376,56 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, s-a depreciat cu 0,09%.
De asemenea, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în scădere cu 0,04%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a pierdut 0,42% din valoare.
Pe de altă parte, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 0,29%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 0,13%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a diminuat cu 0,06%.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate acţiuni au fost cele ale BRD, care au generat schimburi de 21,079 milioane de lei, urmate de cele ale OMV Petrom, cu 7,526 milioane de lei, şi de titlurile Nuclearelectrica, cu 5,596 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile fabricii de bere Bermas Suceava, care s-au apreciat cu 9,52%, urmate de cele ale One United Properties (+4,7%) şi de cele ale Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (+3,12%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Condmag (-15%), Altur (-13,33%) şi Dafora (-7,14%).
BVB a închis în scădere şedinţa de luni, cu tranzacţii în valoare de 78,49 milioane de lei
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

129
Instagram introduce abonament plătit? Funcțiile „secrete” descoperite de utilizatori schimbă regulile jocului - Meta testează un nou mod de a face bani din rețeaua socială
129

451
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
451

737
Se fac concedieri în agricultură. Una dintre cele mai mari companii românești reduce personalul
737

1.552
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.552

32
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
32

68
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
68

727
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
727

84
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
84

45
Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare
45

25
Președintele ANRE: "Trebuie să continuăm tranziţia către energia verde şi nu vrem să transformăm reţelele în puncte de blocaj"
25

2.832
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.832

3.184
Gigantul din milioane de case din România și Europa face mutarea momentului: Poate schimba definitiv ce mănâncă lumea
3.184

12
BVB a închis mixt şedinţa de marţi: Rulajul a depăşit 23 de milioane de euro
12
















Comentează