Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

BVB a închis în scădere şedinţa de marţi pe aproape toţi indicii

BVB
BVB Bursa de la Bucuresti

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de marţi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 29,84 milioane de lei (6,06 milioane euro).

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,40%, până la 12.432,08 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o scădere cu 0,38%, potrivit Agerpres.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a încheiat pe minus cu 0,42%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a depreciat cu 0,23%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a coborât cu 0,39%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,59%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a câştigat 0,23%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile OMV Petrom, cu 7,32 milioane de lei, urmate de titlurile Băncii Transilvania, care au generat schimburi în valoare de 4,93 milioane de lei, şi de cele ale Romgaz - 1,74 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile UMAT (+9,57%), Grupul Industrial Electrocontact (+6,25%) şi Comelf (+5,35%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Societatea de Construcţii Napoca (-12,50%), Condmag (-8,33%) şi Transilvania Investments Alliance (-3,25%).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.