BVB și alte zece entități de pe piața de capital înființează Asociația pentru Relații cu Investitori

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 19-11-2018

Actualizat: 19-11-2018

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

11 reprezentanți ai pieței de capital, companii și persoane fizice, au fondat Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) cu scopul implementării în România a celor mai bune practici de comunicare ale companiilor listate cu investitorii, informează bursa, într-un comunicat, conform Mediafax.

Membrii fondatori ai ARIR sunt: Bursa de Valori București, ALRO, Franklin Templeton Management Ltd UK Sucursala Bucureşti, Electromagnetica, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica, Daniela Șerban, Cosmin Răduță și Tony Romani.

ARIR este o organizație neguvernamentală și non-profit care a fost înființată cu scopul de oferi actualilor și potențialilor emitenți o platformă de dezvoltare a profesioniștilor din domeniul relației cu investitorii și de a contribui la implementarea celor mai bune practici în comunicarea cu investitorii și guvernanță corporativă. Ulterior înființării, în cadrul asociației sunt invitați să adere noi membri, companii listate la bursă sau care intenționează să se listeze, precum și specialiști în IR, pentru un grad mai înalt de reprezentativitate și impact asupra comunității pieței de capital.

„Îmbunătățirea transparenței companiilor listate răspunde exigențelor investitorilor, fie că vorbim de cei internaționali sau locali, instituționali sau individuali. O mai bună înțelegere a activității operaționale și a strategiei unei companii poate avea impact asupra evaluării acesteia”, susține Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori București.

ARIR a fost înființată cu sprijinul profesioniștilor în relația cu investitorii (IR) din cadrul companiilor listate, companiilor interesate de listare la bursă, fondurilor de investiții, precum și companiilor de consultanță în domeniu.

Prin intermediul asociației, profesioniștii în relația cu investitorii vor contribui la elaborarea și implementarea celor mai bune practici de comunicare cu investitorii, creșterea gradului de transparență a companiilor listate și conformare cu principiile de guvernanța corporativă, cu scopul de a oferi investitorilor și acționarilor elemente esențiale ale unei decizii informate de investire.

Activitatea asociației se va concentra pe 5 direcții strategice: evaluare – măsurarea periodică a percepției investitorilor față de companiile listate; prezentare – îmbunătățirea modului de prezentare a companiilor; reglementare – monitorizarea cadrului legislativ și susținerea opiniilor membrilor; comunicare – consolidarea legăturilor cu comunitățile de investitori și analiști; recunoaștere – promovarea companiilor care implementează cele mai bune practici.

Membrii fondatori au desemnat următorul Consiliu Director al ARIR: Daniela Șerban, Președinte – Independent (McGuireWoods), Adrian Tănase (Bursa de Valori București), Ioana Bîrsu (Franklin Templeton), Viorel Vasiu (Transelectrica) și Tony Romani – Independent (Electrogrup).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri