Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de vineri, iar valoarea tranzacţiilor s-a situat la 81,96 milioane de lei (17,01 milioane de euro), din care 74,46 milioane de lei (15,46 milioane de euro) au fost tranzacţii cu acţiuni potirvit Agerpres.
Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,85%, la 7.882,19 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un regres de 0,76%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe minus cu 1,01%. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a înregistrat o depreciere de 0,64%.
Indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în scădere cu 2,8%, iar indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a urcat uşor cu 0,06%.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 28,81 milioane de lei, urmate de titlurile Fondului Proprietatea, cu 9,44 milioane de lei, şi de cele ale BRD - Groupe Societe Generale, cu 12,48 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Electromagnetica, care s-au apreciat cu 14,9%, urmate de cele ale Cemacon (+14,88%) şi Alumil Rom Industry (+14,86%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Turism
BVB înhide săptămâna pe roșu
Articole Similare

21
Vizita lui Nicușor Dan în SUA a costat România 200.000 de euro: precizări făcute de Administrația Prezidențială
21

4.168
„Implozie” în Guvern! Subordonații lui Bolojan cer urmărirea penală a premierului și a ministrului Dezvoltării: „pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani”, reclamă sindicaliștii
4.168

30
Vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară: „România a încheiat capitolul de pensii private privind aderarea la OCDE"
30

846
VIDEO Prinde contur tronsonul Autostrăzii Sibiu-Făgăraș: progrese importante pe șantier. Care este termenul de finalizare
846

1.355
Mihai Fifor a răbufnit la adresa premierului: "Dorinţă oarbă de control! Bolojan a pus din nou Parlamentul între paranteze prin două OUG"
1.355

2.267
Țepe cu banii pentru refugiații ucraineni: percheziții în mai multe locuri / sume de peste 330.000 de lei
2.267

14
Clubul Fermierilor Români solicită un grup de lucru permanent pentru agricultură, la Cotroceni
14

7.858
VIDEO Viktor Orban desfășoară armata maghiară: acuză Ucraina pentru o posibilă sabotare a sistemului energetic
7.858

6.473
Planul Rusiei pentru „acapararea” României: „unire” între Rusia, Ucraina, România și Bulgaria / Ripostă „violentă” din țara noastră, la cel mai înalt nivel
6.473

1.140
Lukoil explică de ce a dat statul român în judecată, în scandalul sancțiunilor SUA: E caz de forță majoră
1.140

45
BMW vrea să obţină exceptarea de taxe vamale pentru vehiculele electrice Mini "made in China"
45

45
Președintele INS: Lansăm un nou concept de dezvoltare a Institutului Naţional de Statistică
45

49
Un oraș din Spania dublează taxa turistică pentru a finanţa construcţia de locuinţe accesibile
49

















Comentează