Acel procent de 18%, aplicat la circa 200.000 de copii dintr-un an şcolar, înseamnă zeci de mii de tineri care pleacă din şcoală fără o şansă în societate.
Îngrijorător nu este numai nivelul ridicat al abandonului școlar, ci mai ales tendința sa crescătoare. În urmă cu an, același ministru spunea: "Abandonul şcolar a înregistrat în perioada 2005 - 2009 un trend descendent, de la 18 la sută la 15 la sută în 2009, pentru ca în 2010-2011 să crească din nou, ajungând la 16 la sută”.
În aceste condiții, obiectivul asumat pentru 2020, acela de a avea o rată a abandonului școlar de 14,8% până în 2014, 12,8% până în 2017 si 11,3% până în 2020 este din ce în ce mai greu de atins.
Potrivit studiului "Toţi copiii la şcoală până în 2015. Iniţiativa globală privind copiii în afara sistemului de educaţie" - elaborat sub egida UNICEF, principalii factori de risc în ceea ce priveşte neparticiparea şcolară sunt: sărăcia şi implicarea copiilor în activităţi lucrative; nivelul redus de educaţie al părinţilor şi de conştientizare a importanţei educaţiei; discriminarea şi insuficienta dezvoltare a unei culturi a incluziunii; insuficienta adaptare a metodelor de predare la nevoile copiilor aflaţi în situaţii de risc.
Un alt studiu realizat de Institutul de Stiinţe ale Educaţiei şi inclus în cercetarea amintită arată că suma totală pe care o cheltuie familiile cu şcoala este de 419,37 euro pe an, mai mult decât îşi pot permite familiile cele mai sărace din România. Acestor costuri li se adaugă aşa-numitele plăţi ascunse ale sistemului de învăţământ preuniversitar, printre care banii daţi pe culegeri şi caiete speciale, software educaţional, uniformă şi echipamentul pentru sport, fondul şcolii, fondul clasei, contribuţia la paza unităţii de învăţământ, meditaţii, alimentele consumate pe durata programului de şcoală, diverse evenimente şcolare si alte categorii, costul total mediu anual pe copil fiind estimat la 1.490 lei, adică în jur de 370 euro.
În aceste condiţii multe familii sărace preferă să-şi ţină copiii acasă sau să-i retragă de la cursuri când nu mai pot suporta costurile, relevă aceeaşi cercetare. Cel mai mare risc, din acest punct de vedere, se înregistrează la copiii din mediul rural, din familii sărace, de etnie romă, cât şi la cei cu cerinţe educaţionale speciale.
În Uniunea Europeană, circa 40% dintre absolvenții de liceu își continuă studiile în învățământul superior. În Romania, nu atingem nici măcar jumătate din această rată, iar abandonul școlar este una dintre cauzele primordiale ale acestei stări de fapt. Acesta este un indicator care ne arată cât se poate de limpede ce însemnă subfinanțarea educației. Poate că 6 la sută din PIB, cât ar trebui să fie bugetul Educației, sună prea abstract, dar faptul că fiecare al șaselea copil din România abandonează școala este cât se poate de concret.
Ca fost cadru didactic, ca mamă, jurnalist și senator, cred cu tărie că învățământul trebuie să fie o prioritate pentru orice societate responsabilă, preocupată de viitorul său. Din păcate însă, efectele nu sunt vizibile imediat, așa cum se întâmplă cu alte domenii, iar atunci când se văd este deja mult prea târziu.
