Ca-n Germania! Primăria Timișoara a luat AMENDĂ de la Garda de Mediu din cauza mizeriei din toaletele publice

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 12-08-2021

Actualizat: 12-08-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Garda de Mediu Timiş a amendat Primăria Timişoara, cu suma de 2.000 de lei, pentru mizeria din toaletele aflate în staţiile de vaporaşe care circulă pe râul Bega, aceasta după ce municipalitatea a semnat, în urmă cu aproximativ o lună, un contract de salubrizare de 72.000 de lei pe an.

"Comisarii din cadrul GNM - Comisariatul Judeţean Timiş s-au autosesizat cu privire la depozitarea neconformă a deşeurilor în zona staţiilor de îmbarcare pe vaporaşele ce navighează pe canalul Bega. Pentru neconformităţile constatate, GNM CJ Timiş a aplicat sancţiune contravenţională la UAT Timişoara conform Legii 211/2011, art. 59, alin.(1), lit.e şi a dispus măsuri în vederea salubrizării zonelor identificate cu deşeuri abandonate”, transmite, joi, Garda de Mediu Timiş, conform News.ro.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Timişoara, amenda se ridică la suma de 2.000 de lei. În urma acestei sancţiuni, zona a fost igienizată.

Amenda vine după ce, în urmă cu aproximativ o lună, Primăria Timişoara a semnat un contract de 72.000 de lei pe an, pentru servicii de curăţenie în zona toaletelor aflate pe malul râului Bega.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri