Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ca racheta: BNR anunță ca economia României va crește în 2024 și 2025, dar tot pe consum, nu pe investiții!

hunedoaralibera.ro
BNR

BNR estimează accelerarea mai pronuntată a creşterii economice în 2024 şi 2025 față de estimările precedente, pe fondul temperării inflației şi al redresării cererii externe. Banca Națională apreciază că principalul motor al creşterii PIB va redeveni în acest an consumul populației.

Inflația va scădea, spune BNR

”Perspectiva se anticipează a fi susţinută de temperarea inflaţiei şi de redresarea cererii externe, precum şi de caracterul politicii fiscale în condiţiile noii legi a pensiilor şi de utilizarea mai extinsă a fondurilor europene aferente instrumentului Next Generation EU. Evoluţia face probabilă o restrângere mult mai lentă a excedentului de cerere agregată pe orizontul de prognoză, implicând întârzierea considerabilă a închiderii lui în raport cu proiecţia precedent”, au punctat unii membri ai Consiliului Politică Monetară în şedinta din 13 februarie, scrie Ziarul Financiar.

Membrii Consiliului au convenit ca fiind probabilă o încetinire uşoară a creşterii economice în trimestrele IV 2023 şi I 2024 faţă de trimestrul III 2023, ce implică o restrângere moderată a excedentului de cerere agregată în acest interval, dar şi niveluri mai ridicate ale dinamicii anuale a PIB.

Datele Institutului National de Statistică arată că România a avut în 2023 o creştere economică de 2%

Potrivit minutei BNR, după slăbirea accentuată din 2023, consumul gospodăriilor populaţiei va redeveni probabil în 2024 principalul determinant al avansului PIB şi îşi va consolida apoi aportul majoritar, pe fondul creşterilor substanţiale de salarii şi transferuri sociale suprapuse trendului descendent al ratei inflaţiei, dar şi în contextul nivelurilor reale ale ratelor dobânzilor la creditele şi depozitele populaţiei.

În schimb, creşterea formării brute de capital fix (investitiile în economie) este aşteptată să încetinească considerabil în intervalul 2024-2025 şi vizibil mai pronunţat decât s-a anticipat anterior, rămânând totuşi robustă şi cu o contribuţie apreciabilă la dinamica PIB, în condiţiile continuării atragerii unui volum important, dar diminuat, de fonduri europene, dar şi în contextul efectelor şi incertitudinii asociate programelor şi execuţiilor bugetare, precum şi evoluţiilor economice din Europa şi tensiunilor geopolitice, au remarcat membrii Consiliului.

Minimul inflației se va înregistra abia în 2025

În opinia BNR, evoluţia exportului net va redeveni probabil uşor contracţionistă în următorii doi ani, în condiţiile revigorării relativ mai rapide a absorbţiei interne. Probabila încetinire puternică, pe acest fond, a corecţiei descendente a deficitului de cont curent ca pondere în PIB, precum şi menţinerea implicită a indicatorului mult deasupra standardelor europene, au fost considerate îngrijorătoare de către membrii Consiliului, mai ales din perspectiva implicaţiilor potenţiale asupra inflaţiei şi primei de risc suveran.

În ceea ce priveşte inflatia, Banca Natională spune că rata anuală a inflaţiei este aşteptată să coboare în decembrie 2024 la 4,7%, iar la finele anului viitor să scadă la 3,5% – nivel situat la limita de sus a intervalului ţintei şi peste cel de 3,3% indicat de proiecţia anterioară pentru septembrie 2025.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.