DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cabinetul Cioloș, pe tobogan. Încrederea în Guvern s-a prăbușit/ SONDAJ

sondaj

Percepţia românilor faţă de direcţia spre care se îndreaptă ţara s-a prăbuşit faţă de luna decembrie 2014, când s-a aflat la un maxim istoric.

Barometrul INSCOP Research realizat la comanda ziarului „Adevărul“ arată că 58,8% din populaţie consideră că în România lucrurile merg într-o direcţie greşită (faţă de 52,3% în luna noiembrie), în timp ce părerea contrarie este împărtăşită de 30,9% din români (faţă de 34,3% în noiembrie). Dinamica acestui indicator arată că cifrele practic s-au inversat faţă de momentul în care preşedintele Iohannis câştiga alegerile.

Aşadar, în comparaţie cu măsurătoarea precedentă, se remarcă o creştere cu 6,5% a ponderii celor care privesc cu pesimism modul în care evoluează lucrurile în România. Or, cum în cele patru luni care s-au scurs de atunci nu au existat evenimente politice majore, foarte probabil, această evoluţie reflectă în primul rând dezamăgirea faţă de prestaţia cabinetului condus de Dacian Cioloş.

Înrăutăţirea stării de sănătate reprezintă principala sursă de îngrijorare pentru români, cu 20% din opţiuni (faţă de 20% în noiembrie 2015). Urmează la foarte mică distanţă diminuarea veniturilor, cu 17,8%, (faţă de 17,5% în noiembrie).

Posibilitatea producerii unui conflict/război în zonă îi îngrijorează pe 17,3% din români (faţă de 18,6% în noiembrie), pe fondul crizei refugiaţilor sirieni şi a permanentizării ameninţării teroriste, fără a uita, desigur, de tensiunile prelungite dintre Rusia şi NATO/UE. Urmează pierderea locului de muncă (13,3% în martie faţă de 11,7% în noiembrie) şi creşterea preţurilor (11,1% în martie faţă de 12,2% în noiembrie).

Priorităţi de guvernare

Aproape jumătate dintre români (45,6%) consideră că principala problemă cu care se confruntă România o reprezintă starea economiei şi lipsa locurilor de muncă. Rezultatul nu este surprinzător dacă ţinem cont că 42,2% din români au temeri privind securitatea economică. Pe poziţia a doua în lista priorităţilor se situează combaterea corupţiei cu 25,3%. Urmează îmbunătăţirea asistenţei medicale (9%), reducerea inegalităţilor dintre bogaţi şi săraci (8,2%), apărarea ţării împotriva ameninţărilor externe (5,7%), reducerea numărului de funcţionari şi reforma administraţiei publice (3,8%).

Sondajul a fost realizat între 21 şi 28 martie 2016, pe 1063 persoane cu o eroare maximă de +/- 3%.

Sursa foto: Adevărul

content-image

content-image

content-image

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.