”La Colegiul Director de la Predeal vom discuta strategia noastră pentru prezidențiale și ceea ce este de făcut în 2015. Am spus că dacă prețul unității dreptei este retragerea unui om, îl plătesc cu mare drag deasupra oricărui interes de partid. Lucrurile nu stau chiar așa. Există multă confuzie, multă lipsă de viziune din păcate. Promoția s-a terminat. Promoția în care se putea face unificarea dreptei fără reproșuri. Până pe 25 mai am vorbit despre partide, din 26 mai vorbim de tiparul prezidențiabilului și oamenii care pot umple această matrice, excludându-mă din discuție. Dacă lucrurile nu merg în direcția bună a unificării de centru dreapta se vor termina cu un eșec. PNL și PDL e prea puțin și vom putea constata că viitorul președinte al României nu poate fi dat de două partide mai mari. PNL și PDL înseamnă 27 de procente. Ca să ajungi la 37%, cum are PSD, îți mai trebuie aproximativ 10 procente, pe care le poți lua de la FC, PMP și alte partide mai mici”, a declarat MRU.
El susține că în cazul unei cooptări în alianța PNL-PDL, ar putea renunța la candidatura la prezidențiale, însă dacă vor fi lăsați în afara jocului atunci el va candida.
”Noi credem în victoria din toamnă. Va fi dificil, dar numai în bătălii se alege omul curajos. (..) Candidatura mea la prezidențiale este în picioare și foarte fermă”, a declarat Ungureanu.
Comentează