Călin Popescu Tăriceanu are informații că procurorii DNA lucrează la mai multe dosare în care încearcă să îl transforme în inculpat! Conform șefului Senatului, cel mai recent dosar de amploare de la DNA, în care fostul ministru Sebastian Vlădescu este urmărit penal pentru două infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă în formă continuată, ar putea ajunge și la el.
”Da, asta am auzit și eu. Procurorii și-au fixat ținte. Ei cred că pot să mă agațe pe mine. Au făcut o greșeală. Eu mi-am asigurat o situația financiară pentru că am lucrat în mediul privat. Am câștigat destui bani așa încât să nu fiu tentat pentru a intra în tot felul de combinații. Nu e un demers nou, e o adevărată vânătoare declanșată de DNA. La fiecare două săptămâni primesc informații că se caută denunțuri împotriva mea.”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu la România TV.
Citește și: Cadou neașteptat pentru Ion Țiriac: Ce a primit de la Simona Halep
Dacă informațiile lui Tăriceanu se confirmă, el ar putea ajunge implicat în dosarul lui Vlădescu. Astfel, potrivit anchetatorilor, în perioada 2005-2014, oficiali români sau persoane cu influenţă asupra acestora ar fi primit, de la o companie străină, în baza unor înţelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor şi plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată a liniei Bucureşti-Constanţa, precum şi plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeaşi companie.
"Banii încasaţi ilegal reprezentau procente din valoarea fiecărei plăţi făcute de statul român şi erau achitaţi succesiv, pe măsură ce compania constructoare încasa, la rândul ei, contravaloarea lucrărilor efectuate, de la statul român (respectiv de la compania CN CFR). În acest context, în prima parte a anului 2005, suspectul Sebastian Vlădescu, împreună cu Mircea Ionuţ Costea şi Mihaela Mititelu, a pretins de la reprezentanţii unei companii un comision de 3,5% din valoarea contractelor ce urmau a fi încheiate cu CN CFR SA privind reabilitarea căii ferate Bucureşti-Constanţa pentru ca, în schimbul acestui comision, să îşi exercite atribuţiile care îi reveneau în calitate de ministru al finanţelor publice, respectiv să aprobe finanţarea suplimentară necesară pentru încheierea contractelor, precum şi pentru a îşi exercita ulterior atribuţiile referitoare la asigurarea fondurilor necesare plăţii facturilor pentru lucrările efectuate", se arată în comunicatul DNA.
Citește și: Robert Turcescu vrea să dea lovitura în afaceri! Cu cine s-a asociat deputatul
Potrivit sursei citate, în perioada 2008-2009, în baza acestei înţelegeri, a primit suma de aproximativ un milion de euro (reprezentând partea sa din comisionul pretins) în conturile bancare ale unor societăţi comerciale pe care le controla.
"Ulterior, în perioada 2009-2010, suspectul Sebastian Vlădescu, în calitatea menţionată mai sus, pentru a-şi îndeplini atribuţiile sale de serviciu într-un mod care să asigure finanţările respective, a acceptat de la reprezentantul companiei străine promisiunea sumei de două milioane de euro iar, în perioada noiembrie 2011- septembrie 2013, a primit suma de 65.000 de euro, sub forma finanţării activităţii unei companii offshore, unde avea calitatea de asociat", precizează DNA.
Procurorii mai spun că Sebastian Vlădescu, în perioada septembrie 2010 - ianuarie 2013, a pretins şi primit de la aceeaşi persoană suma totală de 2.117.000 euro. În schimbul acestor sume de bani, suspectul Sebastian Vlădescu urma să îşi exercite influenţa pe care a pretins că o avea asupra ministrului transporturilor pentru a-l determina să asigure finanţarea necesară plăţii facturilor aferente lucrărilor efectuate la tronsonul de cale ferată Bucureşti-Constanţa.
Lui Sebastian Vlădescu i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală, informează DNA.
Citește și: Proiect impresionant al Gabrielei Firea! Ce vrea să facă primarul Bucureștiului .
Comentează