DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Călin Popescu Tăriceanu: , despre cererea DNA pentru avizarea urmăririi penale a sa: Un demers politic. Cred că e multă maculatură

facebook
justitie dosar penal

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, duminică seara, la România TV, că cererea DNA prin care se cere avizarea urmăririi penale a sa reprezintă un demers politic, el exprimându-şi convingerea că în dosar e vorba de ”multă maculatură”. Tăriceanu a susţinut că în mandatul său de premier nu s-a făcut nicio plată către Microsoft.

”Am aflat conform obiceiului, adică fenomenul de telejustiţie, care funcţionează la noi de o bună bucată de vreme, practica devenită deja uzuală, anormală şi ilegală a DNA de a furniza informaţii pe surse care sunt preluate pe buletinele de ştiri, pe diferite suporturi media”, a spus Tăriceanu, precizând că el nu are acces la dosar până când va fi discutat în Comisia juridică a Senatului.

”Eu am serioase îndoieli în privinţa faptelor care ar putea să fie în dosarul care este trimis la Senat. Cu toate că sunt 73 de volume, ca să impresioneze, asta înseamnă 20.000 de pagini, părerea mea este că, aşa cum s-a întâmplat şi în dosarul precedent în care am fost acuzat şi achitat, este enorm de multă maculatură. Pun acolo o hârtie ca să spună lumea -domnule dacă sunt atât de multe pagini or fi cine ştie ce probe deosebite”, a mai declarat Călin Popescu Tăriceanu.

El a spus că, în perioada în care a fost premier, 2005-2008, atât el, cât şi secretarul general al Guvernului au primit numeroase scrisori din partea firmei Microsoft pemtru a intra in legalitate, pentru că instituţiile de stat foloseau licenţe Windows fără ca acestea să fie plătite.

”Şi aceste scrisori ne cereau cu insistenţă să intrăm în legalitate, sub sancţiunea legală, mai ales după intrarea în UE. (...) Au fost şi ambasada americană, ambasada Irlandei, apoi ambasada austriacă şi, în cursul anului 2008, fără niciun fel de grabă - administraţia lucrează câteodată destul de încet, ca să nu spun şi prost - se dau câteva HG, patru”, a continuat Tăriceanu.

El a precizat ce vizau cele patru HG: trecerea responsabilităţii gestionării acestei probleme la Ministerul Comunicaţiilor de la SGG; inventarierea licenţelor folosite, ”ca să ştim ce plătim”; stabilirea sumei de plată; ultima era aferentă anilor 2007 sau 2008.

”Acestea sunt hotărâri legale, normale, naturale, nu au reprezentat niciun fel de favoare pentru mine, din contră ne-au adus pe noi în situaţia de legalitate. Aceste HG nu au fost însoţite de plata vreunui leuţ către firma Microsoft. Până la finalul mandatului meu nu s-a făcut plata niciunui ban, deci ar fi urmat să fie plătite. Ca să se poată vorbi acum de o mită dată de firme pe ce? Pe nişte hotărâri legale? (...) Nu li s-a făcut celor de la Microsoft nicio favoare, puteau să ne atace în Justiţie având în vedere întârzierea cu care s-au făcut plăţile. Toată această construcţie pe care DNA vrea să o facă pleacă de la început pe o premisă care e absolut ilogică”, a susţinut Călin Popescu Tăriceanu.

În opinia preşedintelui Senatului, este vorba despre un demers politic.

”E din nou un demers politic, aşa cum se vede în ultima vreme - acţiuni prin care o serie de lideri politici se doresc a fi scoşi din cursă. Mi s-a intentat acţiunea de mărturie mincinoasă acum doi ani, am fost purtat pe la procuratură, apoi prin instanţe, ca să ajung să fiu achitat. Au văzut că nu merge aşa, au încercat cu asta”, a afirmat Tăriceanu.

El a spus că se foloseşte ”o tehnică” - ”aruncă în spaţiul public lucruri teribile, nu ai posibilitatea să te aperi şi lumea dacă vede la tv spune «o fi ceva»”.

Tăriceanu a susţinut că cererea DNA ar fi motivată de faptul că se apropie alegerile europarlamentare şi alegerile prezidenţiale de anul viitor, iar el este cotat în sondaje peste preşedintele Klaus Iohannis, în timp ce partidul pe care îl conduce şi-a dublat intenţia de vot faţă de 2016. ”Deci există nişte interese undeva”, a adăugat Tăriceanu.

Preşedintele Senatului a susţinut că justiţia a intrat sub influenţa serviciilor de informaţii, ca dovadă fiind protocoalele care au fost încheiate.

Tăriceanu a mai spus că România este ”republica procurorilor”, în care ”procurorii sunt cei care decid în final cine câştigă alegerile, cine este scos din cursă, pentru că nu trebuie să decidă la vot, e suficient să scoţi din cursă adversarii şi iese cine trebuie”.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este acuzat că a primit, în perioada în care era premier, „foloase materiale” de aproape 800.000 de dolari de o firmă austriacă pentru a interveni pentru închierea unor acte adiţionale la un contract derulat de companie. Suma primită de Tăriceanu reprezenta un comision de 10 la sută din valoarea acestor acte adiţionale şi ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore. Miercuri seară, Tăriceanu spunea că la Senat nu a venit nicio cerere de la DNA. Astăzi, Claudiu Manda a spus că el a primit miercuri după-amiază solicitarea DNA de ridicare a imunităţii preşedintelui Senatului, însoţită de 73 de volume, fiecare având între 150 şi 300 de pagini. „Nu l-am informat că nu l-am informat. E un subiect delicat şi am preferat să nu am dialog cu domnia sa”, a spus Manda.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Smart Start USA

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.