Co-preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat miercuri seară că scrisoarea sa, conţinând o serie de întrebări referitoare la interceptările telefonice, a fost adresată din eroare premierului Dacian Cioloş, pentru că ea ar fi trebuit transmisă ministrului Justiţiei, Raluca Prună.
"Vă rog să fiţi îngăduitori cu ceea ce s-a întâmplat la Senat. Purtătorul de cuvânt s-a grăbit, a publicat pe site-ul Senatului o scrisoare din partea mea adresată prim-ministrului Cioloş. Nu a înţeles exact, discutasem puţin diferit, dar până la urmă acesta este rezultatul. Ceea ce vreau să vă spun este că setul de întrebări, care de altfel este şi incomplet, este adresat doamnei ministru al Justiţiei, Raluca Prună, aşa cum am anunţat de alaltăieri şi cum am anunţat şi aseară la emisiunea la care am fost invitat la una din televiziunile de ştiri. Am rugat colegii deja să posteze această scrisoare pe site-ul ALDE şi pe pagina de Facebook", a precizat Tăriceanu.
Citește și: Thalia a pățit-o: A fost DEZBRĂCATĂ de fani, pe scenă / VIDEO
Potrivit lui Tăriceanu, întrebările pe care le-a adresat ministrului Justiţiei vin în completarea unui proiect privind interceptările.
"Ieri am hotărât depunerea unui proiect privind interceptările, pentru că am constatat, ca şi Curtea Constituţională, că aceste interceptări se fac cu încălcarea drepturilor fundamentale ale omului. Cred că aceste întrebări sunt legitime într-o societate în care noi am crezut că ne eliberăm de practicile comuniste, ascultarea pe scară largă a telefoanelor, spargerea adreselor de email private. Vrem să ştim practic câţi români au astăzi telefoanele şi email-urile sub observaţie, să vedem cât ne costă aceste interceptări. Ne adresăm ministrului Justiţiei pentru că în orice ţară el este cel care este responsabil cu respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti", a punctat Tăriceanu.
Citește și: Google a lansat primul său smartphone: Cum arată și ce poate Pixel / VIDEO
Comentează