Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Calota glaciară din Antarctica se poate topi şi după revenirea la normal a nivelului de CO2

Descoperirea unor frunze fosilizate recuperate dintr-un crater străvechi de pe Insula de Sud din Noua Zeelandă a permis, recent, obţinerea de noi informaţii legate de modul în care schimbările climatice au afectat calota de gheaţă din Antarctica, cu 23 de milioane de ani în urmă, informează Xinhua News, potrivit agerpres.

Citeşte şi: Incredibil de INDECENTĂ. Oferta Madonnei pentru fanii lui Clinton - VIDEO

Frunzele fosilizate găsite la Foulden Maar din regiunea Otago, dovedesc faptul că la acea vreme a avut loc o creştere dramatică a nivelului de dioxid de carbon (CO2) din atmosferă, asociată cu un colaps major al calotei de gheaţă, a declarat, joi, Beth Fox, paleoclimatolog în cadrul Waikato University.

Citeşte şi: Întrebarea de 1000 de puncte. Pot fi fraudate alegerile din SUA?

Studiul, realizat alături de oameni de ştiinţă americani, a concluzionat că schimbările celulelor stomate şi raporturile de izotopi de carbon din frunze indică o creştere majoră a nivelurilor de CO2, de la circa 500 părţi pe milion (ppm) la 750-1.550 ppm, petrecută în mai puţin de 10.000 de ani.

''Ce ne-a surprins a fost modul în care asemenea fluctuaţii importante de CO2 s-au produs în perioade relativ scurte din punct de vedere geologic'', a spus Fox. ''Am descoperit că nivelurile de CO2 din atmosferă au început să crească rapid în jurul aceleiaşi perioade timp în care stratul de gheaţă a început să scadă şi, ce este mai important, chiar şi când CO2 a revenit la nivelurile anterioare, gheaţa a continuat să se topească. Odată început procesul de destabilizare a stratului de gheaţă, el a continuat de la sine'', a explicat omul de ştiinţă.

Citeşte şi: Un fost preşedinte mexican le cere americanilor să nu-l voteze pe Trump

Informaţia este importantă în condiţiile în care cercetătorii studiază impactul concentraţiilor de CO2 de astăzi asupra topirii stratului de gheaţă din Antarctica.

Unele modele au arătat că la rata actuală calota de gheaţă din Antarctica ar putea atinge punctul critic şi ar începe să se destabilizeze foarte rapid, iar studiul de faţă a oferit dovada că acest lucru s-a mai petrecut în trecut.

''Încă nu ştim la care moment între 500 şi 1.550 ppm are loc destabilizarea gheţii şi intenţionăm să studiem şi alte specii de plante pentru a confirma ce am aflat până acum'', a precizat Fox.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.