Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care aduce noi reglementări pentru depozitarea deşeurilor radioactive

Inquam Photos / Octav Ganea
Camera Deputaților

Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care aduce noi reglementări pentru depozitarea deşeurilor radioactive

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, decizional proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului 11/2003 privind gospodărirea în siguranţă a deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat. Astfel, sunt introduse noi dispoziţii cu privire la „responsabilitatea titularilor de autorizaţie nucleară de a asigura, la momentul oportun, resursele financiare necesare pentru desfăşurarea în siguranţă a activităţilor de depozitare definitivă a deşeurilor radioactive”, anunță news.ro.

„Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 11/2003, în sensul transpunerii prevederilor art.9 coroborat cu art. 5 alin. (1) lit. h) şi cu art. 12 alin. (1) lit. i) din Directiva 2011/70/Euratom a Consiliului din 19 iulie 2011 de instituire a unui cadru comunitar pentru gestionarea responsabilă şi în condiţii de siguranţă a combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive. Se introduc, astfel, dispoziţii punctuale referitoare la responsabilitatea titularilor de autorizaţie nucleară de a asigura, la momentul oportun, resursele financiare necesare pentru desfăşurarea în siguranţă a activităţilor de depozitare definitivă a deşeurilor radioactive”, arată raportul de admitere al Comisiei pentru industrii şi servicii.

Experții OMS anunță că UN SFERT din populația lumii va avea probleme cu auzul în următorii ani

„Instituţiile şi autorităţile administraţiei publice centrale cu atribuţii şi responsabilităţi în reglementarea şi elaborarea politicilor şi strategiilor în domeniul gestionarii deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat, precum şi organizaţiile naţionale, operatorii economici şi titularii de autorizaţie cu atribuţii şi responsabilităţi în realizarea şi finanţarea activităţilor de gospodărire a deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat au obligaţia să asigure disponibilitatea resurselor financiare adecvate, atunci când acestea sunt necesare, pentru implementarea Strategiei naţionale pe termen mediu şi lung privind gospodărirea în siguranţă a combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive. Titularii de autorizaţie nucleară care generează deşeuri radioactive şi combustibil nuclear uzat rezultate din activităţile de cercetare ştiinţifică, din procese industriale sau din aplicaţii ale energiei nucleare în medicină plătesc o contribuţie financiară proporţională cu volumul de deşeuri radioactive, exprimat în metri cubi, care se depozitează definitiv, corespunzător criteriilor de acceptare a deşeurilor la depozitul definitiv”, conform proiectului de lege.

Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, pe 28 decembrie 2020, iar votul Camerei a fost decizional şi prin urmare legea merge la promulgare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.