Camera Reprezentanţilor, controlată de democraţi, a adoptat joi o rezoluţie pentru a limita puterea lui Donald Trump de a lansa operaţiuni militare împotriva Iranului, un text mai mult simbolic, dar jenant pentru preşedintele american aflat în plină criză în relaţiile cu Teheranul, potrivit AFP preluat de agerpres.
Cerându-i lui Donald Trump "să pună capăt" oricărei acţiuni militare împotriva Iranului fără un acord al Congresului, rezoluţia a fost adoptată cu 224 de voturi pentru şi 194 împotriva, cu sprijinul a trei republicani.
Pare însă dificil ca un astfel de text să fie votat şi în Senat, controlat de republicani şi care îl susţin pe Donald Trump.
Totuşi, trei republicani au susţinut rezoluţia în Camera Reprezentanţilor, în pofida apelurilor lui Donald Trump de a vota împotriva acesteia.
Având grijă să sublinieze că rezoluţia "nu-l critică pe preşedinte", Matt Gaetz, de obicei un înfocat apărător al lui Donald Trump, şi-a explicat votul zicând că este împotriva "unui nou război etern în Orientul Mijlociu".
Preşedinta democrată a Camerei, Nancy Pelosi, a afirmat că, prin acest vot, Congresul îşi respectă "datoria de a-i proteja pe americani".
Dacă nicio "măsură parlamentară nu este luată" pentru a autoriza operaţiuni militare, guvernul lui Donald Trump "trebuie să-şi înceteze ostilităţile militare împotriva Iranului", a declarat ea.
"Nu am obligaţia să solicit Congresul înainte de a ordona eventuale noi lovituri", şi-a exprimat indignarea anterior votului miliardarul republican.
"Nu ar trebui să o fac", a adăugat el în cursul unei conferinţe de presă la Casa Albă, "căci uneori trebuie să iei decizii într-o fracţiune de secundă".
Majoritari în Camera Reprezentanţilor, democraţii nu se calmează după atacul american care a ucis un influent general iranian, Qassem Soleimani, săptămâna trecută, urmat de tiruri cu rachete iraniene miercuri asupra unor baze din Irak utilizate de armata americană.
Nancy Pelosi îl acuză pe Donald Trump că pentru a-l elimina pe Soleimani ar fi desfăşurat o operaţiune "disproporţionată şi provocatoare" fără a "consulta Congresul", singurul abilitat să declare război conform Constituţiei.
Rezoluţia ar putea fi supusă la vot în Senat, controlat de republicani (53-47), săptămâna viitoare.
Chiar dacă doi republicani au declarat deja că o vor susţine, pare totuşi dificil ca textul să fie adoptat de Camera superioară unde sprijinul pentru miliardar rămâne solid.
Chiar şi dacă rezoluţia trece de cele două etape în Congres, ea nu va avea valoare de lege.
Nu este vorba decât de un "vot spectacol", a comentat şeful minorităţii republicane din Camera Reprezentanţilor, Kevin McCarthy.
Prezentat de o aleasă democrată şi ex-analistă CIA, Elissa Slotkin, textul cere preşedintelui "să pună capăt utilizării forţelor armate americane pentru ostilităţi în sau împotriva Iranului, sau împotriva oricărui membru al guvernului sau al armatei sale", fără acordul Congresului.
Rezoluţia recunoaşte totuşi "dreptul inerent" al guvernului de a acţiona pentru a apăra SUA "în faţa unui atac armat iminent".
Acesta subliniază că guvernul iranian "susţine terorismul" şi că generalul Soleimani era "principalul arhitect al celor mai multe dintre activităţile destabilizatoare ale Iranului în lume".
Textul menţionează cu toate acestea că eliminarea generalului, iar apoi riposta iraniană "riscă să ducă la o escaladare semnificativă a ostilităţilor".
"Congresul nu l-a autorizat pe preşedinte să folosească forţa militară împotriva Iranului", continuă rezoluţia.
Camera Reprezentanţilor votează o rezoluţie pentru a limita iniţiativele militare ale lui Trump împotriva Iranului
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

553
România devine jucător regional pe piața dronelor: acord cu Ucraina, pentru a le produce în țara noastră
553

3.865
VIDEO Situația escaladează: rebelii Houthi, Hezbollahul și Iranul au dezlănțuit un atac dur în Israel
3.865

87
Războiul din Orientul Mijlociu - China anunță o inițiativă comună cu Pakistanul
87

104
Cea mai populată țară din lume a început recensământul
104

1.783
Misiunea Artemis stârnește un interes imens - Sute de mii de turiști asteaptă lansarea primului echipaj uman către Lună la peste jumătate de secol de la misiunea Apollo
1.783

2.381
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
2.381

149
Promisiuni pentru reunificare - China va garanta "securitatea energetică" a Taiwanului
149

59
Israelul continuă bombardamentele asupra Libanului - Cel puțin șapte persoane au fost ucise la Beirut
59

1.452
Putin își freacă mâinile de bucurie: Cum sunt împinse statele din Asia să cumpere petrol rusesc (Bloomberg)
1.452

85
Avertizare decălătorie emisă de MAE - Cod roşu de precipitaţii abundente şi rafale puternice de vânt în Grecia
85

3.054
VIDEO „Model Gaza” în Liban - Declarațiile care au stârnit reacții dure: Israelul mută forțat 600.000 de oameni din Liban
3.054

114
FOTO-VIDEO Israelul anunţă că a desfăşurat un amplu val de atacuri nocturne asupra Teheranului / Cel puţin 16 răniţi în urma unor atacuri aeriene ale Iranului în Israel
114

5.056
A murit medicul care a fost condamnat la 1.933 de ani de închisoare după ce a infectat 275 de pacienți
5.056
















Comentează