DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cameră: Ziua Satului Românesc - în ultima duminică a lunii septembrie

www.realitatea.net
sat românesc

Camera Deputaţilor a decis, marţi, instituirea Zilei Satului Românesc în ultima duminică a lunii septembrie, adoptând cu 232 voturi 'pentru', 3 contra şi 31 'abţineri', un proiect de lege în acest sens.

"Se instituie Ziua Satului Românesc în ultima duminică a lunii septembrie. Ziua satului românesc poate fi organizată de către autorităţile administraţiei publice centrale, locale, de către celelalte instituţii ale statului, de către persoane fizice sau juridice prin organizarea şi participarea de programe şi manifestări cu caracter cultural, social şi ştiinţific în scopul de a aprecia şi a promova satul românesc", prevede proiectul. Fondurile necesare pot fi asigurate din bugetele locale sau, după caz, din bugetele autorităţilor publice centrale ori ale instituţiilor publice în limita alocaţiilor bugetare aprobate.

Citește și: Alexandru Rafila explică de ce nu ar fi bine să închidem școlile în România: există acest pericol

Proiectul de lege privind instituirea Zilei Satului Românesc a fost iniţiat de deputatul PNL Florin Roman. Potrivit expunerii de motive, "Ziua Satului Românesc trebuie să fie o adevărată sărbătoare naţională a valorilor perene ale României, cu expoziţii, târguri tematice, conferinţe şi seminarii pe tema conservării, promovării şi dezvoltării străbunelor noastre aşezări rurale".

Camera Deputaţilor este for decizional.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.