Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Campionatul European de gimnastica artistică: Două medalii de aur şi două de bronz pentru românce, la Munchen

gimnastica

Sportivele române au cucerit, duminică, două medalii de aur şi două de bronz, în finalele pe aparate, la Campionatele Europene de gimnastică artistică pentru junioare de la Munchen.

Sabrina Maneca-Voinea a luat aurul la sărituri, cu media de 13,250 puncte, după 12,900 la prima săritură şi 13,600 la a doua.

Amalia Puflea a obţinut şi ea aurul la sol, cu 13,233 puncte, în timp ce Sabrina Maneca-Voinea a câştigat bronzul, cu 12,966, argintul revenind italiencei Viola Pierazzini, cu 13,200, conform Agerpres.

O medalie de bronz a cucerit şi Amalia Puflea, în finala de la bârnă, cu 12,400, iar Amalia Ghigoarţă a încheiat pe locul 6, cu 11,866 puncte. Ghigoarţă a încheiat pe locul 8 (ultimul) în finala de la paralele, cu 11,900.

Bilanţul junioarelor (2-2-2) este completat de medalia de argint în concursul pe echipe şi de argintul Amaliei Ghigoarţă, la individual compus.

În 2020, la Europenele de la Mersin (Turcia), România a luat aurul în toate probele la junioare, pe echipe, individual şi pe aparate (Ana Maria Bărbosu - cinci titluri, la individual compus şi pe aparate, Maria Ceplinschi a obţinut medalii de argint la individual şi sol, iar Andreea Preda a luat bronz la bârnă).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.