Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Campionul olimpic Ahmed Hafnaoui nu îşi va apăra titlul la Jocurile de la Paris

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam înot

Înotătorul tunisian Ahmed Hafnaoui, campionul olimpic en titre la 400 m liber, nu va participa la Jocurile de la Paris, a anunţat marţi Africa Aquatics (AA), citată de Reuters, potrivit Agerpres.

Organismul continental a precizat, pe site-ul său oficial, că sportivul în vârstă de 21 de ani a confirmat informaţiile din mass-media tunisiană referitoare la absenţa sa de la JO 2024 (26 iulie - 11 august).

Comunicatul AA subliniază că Hafnaoui a refuzat să-şi reia antrenamentele în Statele Unite, unde s-a pregătit anterior, fără să ofere însă detalii.

Comitetul Olimpic Tunisian şi Federaţia de nataţie din această ţară, contactate de Reuters, nu au avut deocamdată nicio reacţie.

Hafnaoui s-a antrenat în California la sfârşitul anului trecut, sub comanda fostului antrenor principal al echipei americane, Mark Schubert, care conduce un program pentru înotătorii de elită în Orange County.

Cu toate acestea, el le-a declarat reporterilor la Campionatele Mondiale de la Doha, din luna februarie, că s-a întors acasă în Tunisia, invocând o problemă de viză.

În 2021, la vârsta de 18 ani, Ahmed Hafnaoui a uimit lumea nataţiei după ce a cucerit aurul la 400 m liber, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, deşi a avut cel mai slab timp în calificările pentru finală.

Tunisianul a câştigat titlurile la 800 m şi 1.500 m liber, la Campionatele Mondiale de la Fukuoka, de anul trecut, şi a fost vicecampion la 400 m, fiind devansat de australianul Sam Short.

Hafnaoui nu a reuşit însă să se califice în finală în niciuna dintre cele trei probe la ultimele Campionate Mondiale desfăşurate în capitala Qatarului, în februarie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.