Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cancelarul austriac: Mai bine să fie amânată ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană

Sebastian Kurz

Mai bine să fie amânată ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE) dacă parlamentarii britanici nu vor reuşi să susţină până la începutul lui martie acordul privind Brexit negociat de premierul Theresa May cu Bruxellesul, a declarat cancelarul austriac Sebastian Kurz duminică, la sosirea sa la summitul liderilor ţărilor din UE şi din Liga Arabă, care se desfăşoară în staţiunea egipteană Sharm el-Sheikh, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Premierul britanic Theresa May a promis duminica aceasta că va supune la vot în parlament, până în 12 martie, acordul asupra Brexit pe care l-a negociat cu UE, într-o ultimă amânare a obiectivului său de a obţine sprijinul pentru planul privind o retragere ordonată a Marii Britanii din UE la 29 martie.

Citește și: Un membru CSM susține că invitația adresată magistraților de Viorica Dăncilă e tardivă - Așa aș fi văzut eu un dialog loial între puterile statului

Trei miniştri ai cabinetului britanic au făcut cunoscut în mod public că vor susţine eforturile de amânare a Brexit-ului dacă parlamentarii vor respinge planul dnei May pentru un nou acord cu Uniunea Europeană. 

Uniunea Europeană refuză orice repunere în discuţie a acordului, însă se declară deschisă la dialog privind declaraţia politică pe marginea acestuia, care conturează viitoarele relaţii între Uniune şi Regatul Unit. May încearcă să obţină "modificări obligatorii" ale aşa-numitului backstop, mecanismul de securitate care ar trebui să păstreze deschiderea frontierei între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.