DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

'Cancerul e o boală ca oricare alta!' - Povestea unei învingătoare

Radu Pop

Gabriela, una dintre supraviețuitoarele cancerului mamar, a fost diagnosticată cu această afecțiune în urmă cu șase ani. Și-a dat seama că ceva este în neregulă cu unul dintre sâni în timpul unei vacanțe. Imediat ce s-a întors acasă a început să caute o clinică unde să facă câteva investigații pentru a vedea cu exactitate ce se întâmplă. Așa a ajuns la SANADOR.

„Am văzut că scrie SANADOR. Era și o intrare foarte prietenoasă. Era ceva care m-a atras și am spus: Aici! Și s-a mai întâmplat ceva. Eram cu băiatul meu. În momentul în care am intrat în spital, pe la recepție, băiatul m-a întrebat dacă eu cunosc acest spital. I-am spus că nu, că nu am mai fost aici. Dar ceva, nu știu, s-a întâmplat. Am simțit că acesta este locul potrivit unde trebuie să mă tratez.”, își amintește pacienta.

Diagnosticul nu a speriat-o și a înfruntat boala cu mult curaj și optimism. La scurt timp, a fost operată, intervenția fiind o reușită, după care pacienta s-a recuperat foarte rapid. Apoi, la doar două zile după intervenția chirurgicală, a fost externată.

„Niciodată nu m-am gândit de ce eu. Niciodată nu m-am gândit că urmează să mor. Niciodată. Nu am vrut să gândesc așa. (...) Am și spus: eu voi muri de orice, numai de cancer nu! Nu vreau să mă gândesc la ceva rău!”, povestește încrezătoare Gabriela.

Pacienta nu a necesitat chimioterapie. A urmat doar un tratament hormonal, iar din trei în trei luni a revenit la control. Pe toată durata tratamentului, Gabriela a fost de un optimism debordant, iar în prezent se bucură din plin de viață, pune mai mult accent pe sănătatea ei și sfătuiește pe oricine să nu se neglijeze deoarece, depistat din timp, cancerul poate fi vindecat.

„Cancerul e o boală ca oricare alta! Este necruțătoare dacă nu mergi la medic din timp! Spun la toate doamnele să își facă cel mai frumos cadou de ziua lor, o mamografie și o ecografie, să își verifice sănătatea, să fie optimiste și să se iubească pentru că sunt unice. Cancerul nu doare, de aceea trebuie să mergi o dată pe an să faci o ecografie și o mamografie. Și trebuie să fim cu toții optimiști!”, spune cu fermitate pacienta.

Centrul Oncologic SANADOR oferă acces pacienților la o gamă completă de servicii integrate de diagnostic, tratament și de monitorizare după încheierea tratamentului, asigurate de medici empatici și foarte bine pregătiți profesional, cu multiple stagii de formare atât în țară, cât și în centre internaționale de referință. La SANADOR, cazurile complexe sunt analizate de comisia oncologică multidisciplinară (Tumor Board) astfel încât decizia terapeutică stabilită să fie cea mai potrivită pentru fiecare pacient în parte. De asemenea, pacientele au acces la mamografii digitale 3D cu tomosinteză, realizate cu unul dintre cele mai performante sisteme de mamografie existente – Selenia Dimnesions 3D Hologic, care oferă imagini net superioare mamografiei digitale convenționale.

4 februarie este Ziua mondială de luptă împotriva cancerului, un eveniment menit să atragă atenția lumii întregi că managementul optim al cancerului nu poate și nu trebuie să sufere întârzieri. Cu toții avem dreptul de a fi informați corect despre cancer și de a avea acces la servicii de calitate pentru prevenție, diagnostic și tratament.

SANADOR este mereu alături de pacienții oncologici, oferindu-le acces la servicii integrate de screening, diagnostic și tratament. Centrul Oncologic SANADOR, cel mai mare centru specializat în diagnosticarea și tratarea cancerului din sistemul medical privat românesc din punctul de vedere al complexității serviciilor medicale, asigură pacienților cu neoplazii o gamă complexă și completă de servicii integrate de diagnostic, tratament și urmărire post-terapeutică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.