Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Când inculpații fac anticorupție (OPINIE)

captura tv
sebastian ghita

Azi dimineață mă uitam  la o televiziune de casă a cuiva, vorbind de dezvăluirile pe care este de sperat că le va face Sebastian Ghiță în viitor. Și m-am surprins gândind că, uite, ce bine, vor ține cu dinții de poveste și poate vom afla mai mult din ce știe inculpatul. Indiferent de motivele postului TV. Lotusul se hrănește din noroi, după cum spuneau vechii indieni.

Indiferent de păcatele sale, Ghiță are o anumită contribuție la democrația românească: aceea de a fi arătat comportamentul impropriu al generalului Coldea, ducând la demisia acestuia. Este bine ca SRI să dea socoteală din când în când, fie și măcar din principiu.

DNA nu a identificat probleme în SRI. Serviciile secrete ale aliaților americani, dacă au identificat ceva, au fost discrete așa cum se cuvine să fie un Serviciu Secret. Societatea civilă a identificat o înclinație de a urmări cât mai mult viața privată a cetățenilor prin mijloace electronice. ONG-urile și militanții au fost, până acum, destul de eficienți în a semnala anumite derapaje, dar nu atât de eficienți încât cineva să răspundă.

Mitul unui Traian Băsescu intangibil a fost sfărâmat (și) prin judecarea fratelui Mircea. Care nu este în primul rând meritul organelor de anchetă ci al unui clan mafiot local hotărât să se răzbune.

Dan Voiculescu a urmărit și el să facă cât mai mult rău cât mai multor persoane/instituții vulnerabile din Justiție. Iar publicații membre ale grupului său au avut uneori și succes.

Astfel, ne răspundem singuri la întrebarea clasică "Cine îi păzește pe [băieții buni care] ne păzesc?". Ei bine, acest rol necesar este îndeplinit (și) de băieții răi. Din motivele lor rele.

Este mai bine decât nimic, dar soluția nu este neapărat sustenabilă. Norocul nostru este că au existat centre de putere relativ echilibrate și multe. Dacă la vârful politicii și la vârful Mafiei se centralizează puterea, nu vom mai avea această șansă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.