Un vicepremier al României, într-o conferință oficială, în sediul Guvernului, afirmă că a fost șantajat de ANAF, că funcționari publici au acționat în regim de teroare, că s-a dat mită mascată prin contracte și că statul român este inamicul mediului de afaceri. Dincolo de orice revoltă morală, rămâne o întrebare esențială: cine mai investește într-un stat care se autoincriminează?
Dragoș Anastasiu, vicepremier în Guvernul Bolojan și figură proeminentă a mediului de afaceri, a susținut o conferință de presă care, deși anunțată ca o lămurire privind trecutul său profesional, s-a transformat într-un rechizitoriu dur la adresa statului român. Nu al unui opozant. Nu al unui investitor străin nemulțumit. Ci al unui demnitar cu rang înalt, membru al Executivului. Din acel moment, declarațiile sale nu mai sunt simple opinii personale – ele devin mesaj oficial, perceput ca atare de publicul intern și internațional.
Statul mafiot, varianta oficială
Anastasiu a descris, pe larg, experiența sa ca antreprenor român supus presiunilor din partea unor instituții precum ANAF și Poliția Economică. A vorbit despre anchete întinse pe ani întregi fără rezultate, despre blocarea abuzivă a rambursărilor de TVA, despre „terorizarea” angajaților de către inspectori și despre o ofertă „constructivă” de a închide un control fiscal cu condiția semnării unui contract cu o firmă „recomandată”. A folosit fără ezitare termeni precum șantaj, teroare, frică și sistem corupt.
Ceea ce pentru un jurnalist sau activist ar fi fost o acuzație șocantă, pentru un membru al Guvernului este o recunoaștere dezastruoasă a incapacității statului de a se reforma și de a asigura un climat economic sănătos. Mai grav, aceste declarații au fost făcute de la pupitrul unui guvern care pretinde că e tocmai cel al reformei.
Un mesaj toxic pentru investitori
În orice capitală occidentală, dacă un vicepremier ar spune public că, în țara sa, funcționarii cer mită mascată prin consultanțe, că se emit facturi fictive pentru excursii neplătite, că rambursările de TVA se blochează ani de zile ca formă de presiune și că anchetele fiscale sunt arbitrare și intimidante, acel stat ar intra imediat pe lista neagră a investitorilor.
Este exact ceea ce riscă România după acest episod.
Anastasiu a transmis, cu sau fără intenție, următorul mesaj: dacă vrei să faci afaceri în România, trebuie să fii pregătit să plătești tribut funcționarilor, să accepți controale abuzive și să taci din gură pentru a supraviețui. Este un narativ toxic, mai periculos decât orice raport de țară sau avertisment al agențiilor de rating. Pentru că vine din interiorul guvernării.
Autodenunț moral, dar și instituțional
Dragoș Anastasiu a vrut, poate, să se apere în fața acuzațiilor de corupție. Să se prezinte drept victima unui sistem abuziv, nu ca parte a unei rețele. A reușit însă ceva mult mai grav: să confirme că statul român, așa cum a funcționat timp de decenii, a fost o structură de opresiune fiscală și morală, în care supraviețuirea economică era condiționată de compromisuri, relații și tăcere.
Dar dacă statul era atât de corupt și abuziv, întrebarea este de ce tocmai acum, din postura de vicepremier, Anastasiu alege să spună tot? De ce nu a făcut-o atunci, ca antreprenor liber, sau mai ales înainte de a accepta o funcție publică? Și, mai ales, ce a făcut Guvernul Bolojan pentru a opri aceste practici?
Demontarea propriei autorități
Prin discursul său, vicepremierul a invalidat credibilitatea unor instituții cheie – ANAF, Poliția Economică, Ministerul Finanțelor, ANPC, chiar și Parchetul. A sugerat că funcționarii publici acționează discreționar, că există o cultură a impunității și că reformele sunt doar o etichetă pe un sistem încă bolnav.
E un dublu paradox aici: Guvernul Bolojan își asumă un proiect radical de reformare a administrației, dar unul dintre liderii săi principali spune că statul român e, de fapt, nereformabil și ostil cetățeanului.
În timp ce premierul cere încredere și solidaritate socială pentru măsuri dure, vicepremierul recunoaște că abuzurile instituționale au fost regula, nu excepția. În aceste condiții, cine mai crede în bunele intenții ale statului?
Un precedent periculos
Este pentru prima dată în istoria recentă când un membru al Guvernului în funcție face public, în mod detaliat și nefiltrat, modul în care el însuși a fost parte – fie și pasivă – a unui sistem de corupție. Chiar dacă Anastasiu insistă că a fost vorba de „șpagă de supraviețuire”, realitatea este că a descris o faptă penală, produsă într-un context instituțional, și a recunoscut că a consimțit la ea.
Mai mult, nu și-a exprimat niciun regret față de complicitatea sa, ci doar frustrarea de a fi fost expus public. Mesajul implicit este: „Am fost obligat să greșesc, dar și alții au făcut la fel. Eu am avut curajul să spun.” Este un precedent periculos, care poate normaliza ideea că corupția este acceptabilă, dacă e făcută „de nevoie”.
România nu avea nevoie de acest discurs. Nu acum. Nu în acest format. Și nu de la un om care face parte din Guvern. Oricât de sinceră ar fi fost mărturisirea lui Dragoș Anastasiu, ea a compromis grav credibilitatea instituțiilor românești în ochii partenerilor internaționali, ai investitorilor și ai propriilor cetățeni. Iar dacă autoritățile nu vor reacționa clar și ferm – fie prin anchete, fie prin asumări politice – vom rămâne cu impresia că statul român nu e doar abuziv, ci și ipocrit.
O țară în care vicepremierul denunță statul, iar statul tace, nu este una reformată. Este o țară pierdută în propriile contradicții.
Comentează