Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Candidatul PSD la Primăria Iași: Orașul este captiv în labirintul unei administrații ineficiente

Radu Pop
arhiva personala
Camelia Gavrila

Deputatul Camelia Gavrilă, candidatul PSD la Primăria Municipiului Iași, a transmis joi că orașul este „captiv în labirintul unei administrații ineficiente”.

Redăm comunicatul integral:

„Atmosfera elevată a Iașului, trecutul încărcat de istorie, legendă și cultură, regăsit și astăzi, în forme moderne, în spațiul universitar, în vibrația muzeelor, a bibliotecilor sau a centrelor culturale creează o stare de spirit favorabilă dezvoltării urbane, educației, competiției, inițiativei antreprenoriale, dorinței de desăvârșire.

Și totuși...

În cei patru ani de conducere discreționară, orașul Iași a fost departe de o administrație transparentă și deschisă către problemele oamenilor, de altfel comunitatea noastră a fost supusă unor interese imobiliare obscure, a fost sufocată de trafic și de poluare, copiii au fost îngrămădiți în creșe și grădinițe aglomerate, hățișul birocratic s-a acutizat, iar locuitorii au fost treptat abandonați de primar.

Conștientă fiind de faptul că un primar profesionist trebuie să fie aproape de toți cetățenii pe care îi reprezintă, am parcurs în decursul ultimelor săptămâni toate cartierele Iașului, am vorbit cu oamenii, le-am ascultat problemele, am identificat soluții, iar din septembrie, în calitate de primar, alături de echipa mea, voi începe abordarea în etape a strategiei de revitalizare și modernizare a orașului.

Inacceptabil este faptul că aspectele negative, disfuncțiile semnalate de ieșeni sunt deja cunoscute, au o anumită vechime, însă acestea nu au reprezentat o prioritate pentru administrația actuală!

Astfel, vă prezint cele cinci dovezi incontestabile ale incompetenței și nepăsării:

Ieșenii, captivi ai traficului infernal

Problema traficului infernal am regăsit-o în toate zonele Iașului, cetățenii fiind revoltați de faptul că petrec ore întregi blocați în propriile mașini atunci când parcurg drumul spre serviciu, spre grădinița sau spre școala copiilor. Este trist cum timp prețios din viața noastră, a tuturor, este irosit din cauza lipsei de viziune a actualului edil care, în patru ani de mandat, nu a reușit să găsească o soluție pentru descongestionarea măcar parțială a circulației dificile, imposibil de suportat.

Un oraș în labirintul de interese imobiliare, fără coerență arhitecturală și fără reguli urbanistice

Tabloul haosului urbanistic din administrația Chirica este dat de „caracatița obscură” a intereselor imobiliare care a distrus arhitectura orașului, a înghițit spațiile de joacă ale copiilor și parcurile, a condus spre o proliferare de ziduri, clădiri, betoane generatoare de neliniște în rândul ieșenilor. Aceștia sunt agresați de extinderea ilogică a construcțiilor și ajung să se sufoce printre zidurile cenușii, apărute în orice zonă rămasă liberă. Implicațiile sunt multiple – de ordin funcțional, estetic, ecologic, din perspectiva siguranței și a echilibrului în liniile dezvoltării urbane.

Insuficiența locurilor de parcare, o problemă stringentă

Asemenea traficului infernal care blochează întregul oraș, problema locurilor de parcare insuficiente este semnalată de toți locuitorii, indiferent de cartierele în care își au reședința. Astfel, trotuarele dintre blocuri, și așa subdimensionate, sunt folosite pentru parcarea autovehiculelor, ceea ce duce la blocarea căilor de acces în imobile, la ocuparea trotuarelor, expunerea cetățenilor la posibile accidente și, cel mai grav, la încetinirea unor acțiuni de intervenție ale Pompierilor, Poliției, Ambulanței, în cazul unor eventuale urgențe.

Enclave de micro-comunități condamnate la sărăcie și izolare

Într-un oraș al culturii, al educației, al dezvoltării în spirit european, condițiile inumane în care își duc viața locuitorii din zona Cicoarei și Apărătorii Patriei depășesc orice imaginație. Cetățenii din această zonă, obligați să trăiască într-un spațiu total insalubru, sunt implicit marginalizați și izolați de ceilalți locuitori prin construcția unui zid înalt ce creează senzația unui cartier de tip ghetou. Tabloul sumbru al realității frapante din zona respectivă este dovada vie a indiferenței, a lipsei de viziune și de umanitate a administrației actuale. Problema locuințelor, a utilităților, șomajul, lipsa de preocupare pentru educație, servicii medicale sumare, nevoia de programe sociale susținute pentru incluziune și inserție socială reprezintă doar un inventar grăbit de teme urgente pentru viitoarea administrație pe care eu o concep sub semnul omenescului, având ca valoare supremă respectul și demnitatea ființei umane.

Dreptul la educație afectat din cauza numărului insuficient de instituții de învățământ – creșe/grădinițe/școli

O problemă remarcată frecvent în cartierele cu o densitate mare de populație este cea a insuficienței creșelor, grădinițelor și școlilor. Astfel, în cadrul discuțiilor purtate cu părinții, au fost evocate dificultăți, dezamăgiri, momente în care nu au găsit locuri la școala dorită sau apropiată de domiciliu. Unii s-au văzut obligați să își facă efectiv vize de flotant în alte cartiere ori s-au confruntat cu listele lungi de așteptare, fiind nevoiți în cele din urmă să opteze pentru instituții particulare sau să facă zi de zi „naveta” la școli și grădinițe de stat aflate în alte zone ale orașului.

Lista problemelor ignorate de primarul actual, dar resimțite zi de zi de cetățenii orașului continuă cu nivelul precar al unei infrastructuri de transport public prin care să se conexeze toate cartierele orașului spre zona centrală sau a unei infrastructuri pentru transportul alternativ, de tipul bicicletelor și trotinetelor electrice. În mod special, ieșenii sunt nemulțumiți de numărul redus al locurilor de joacă și al spațiilor verzi, se simt în pericol din cauza nivelului crescut de infracționalitate semnalat în unele cartiere și își doresc să aibă acces la investiții de anvergură care să ducă la îmbunătățirea nivelului de trai și de civilizație din orașul lor..

Constatările noastre, opiniile specialiștilor, reacțiile ieșenilor, problemele reliefate anterior, implică imperios necesitatea unui proiect de administrație publică transparent, în interesul cetățeanului, în concordanță cu nevoile acestuia, un proiect realist și viabil, sustenabil prin măsurile conturate, conceput în trepte spre o altă ipostază a orașului ancorat în modernitatea și oportunitățile secolului nostru. Astfel, candidatura mea la Primăria Iași reprezintă siguranța unei administrații profesioniste și a unui dialog permanent cu cetățenii, fiind totodată garanția că improvizația, haosul arhitectural, degradarea mediului, inechitățile, interesele oculte, abordările diletante vor lua sfârșit”

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.