Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Caniculă în China: Shanghai îşi reduce iluminatul public pentru a economisi energie

powersystemsmanagement.com
bec intuneric criza

Shanghai va opri temporar luni şi marţi iluminatul decorativ din perimetrul celebrului său bulevard Bund, a anunţat Primăria locală, în contextul în care canicula din China le-a forţat pe autorităţile din această ţară să raţionalizeze energia electrică, informează AFP.

Mai multe provincii chineze au impus în ultimele zile anumite restricţii din cauza valului de căldură care afectează ţara asiatică şi care a făcut ca temperaturile să ajungă la 45 de grade Celsius în anumite zone.

Această caniculă a provocat şi o scădere a nivelului cursurilor de apă, deci şi a producţiei de energie hidroelectrică. O scădere care a pus reţeaua electrică sub presiune, în condiţiile în care aparatele de aer condiţionat funcţionează la capacitate maximă, potrivit Agerpres.ro.

China s-a confruntat în această vară cu temperaturi record, inundaţii bruşte şi perioade de secetă. Astfel de fenomene devin tot mai frecvente din cauza schimbărilor climatice, potrivit oamenilor de ştiinţă.

Pentru a economisi electricitate, Primăria din Shanghai a cerut duminică seară oprirea "iluminatului decorativ" de-a lungul bulevardului Bund şi pe celălalt mal al fluviului Huangpu, într-o parte a cartierului Lujiazui.

Bulevardul Bund este renumit pentru că oferă o privelişte impresionantă asupra blocurilor de tip zgârie-nori din Lujiazui, iluminate cu mii de becuri pe timpul nopţii şi pe ale căror faţade sunt montate nenumărate ecrane uriaşe ce afişează mesaje publicitare şi fascicule luminoase.

Însă orice sistem de iluminat decorativ şi orice ecran video va trebui să fie dezactivat luni şi marţi, a precizat biroul municipal însărcinat cu spaţiile verzi şi cu aspectul general al oraşului.

Valurile de căldură din China au provocat scăderea nivelului fluviului Yangtse, cea mai importantă cale navigabilă din interiorul ţării, până la cote fără precedent în anumite zone, potrivit datelor oficiale.

În municipalitatea-provincie Chongqing, unde locuiesc 31 de milioane de persoane, centrele comerciale vor putea să se deschidă doar între orele locale 16:00 şi 21:00 pentru a face economie de electricitate, au anunţat luni autorităţile locale.

Măsura se va aplica până când "temperatura şi situaţia raportului dintre cerere şi ofertă" vor reveni la niveluri acceptabile, au precizat oficialii chinezi.

Raţionalizări prelungite

În provincia vecină Sichuan, autorităţile locale au activat cel mai ridicat nivel de urgenţă din cauza caniculei.

Începând de săptămâna trecută, provincia Sichuan raţionalizează electricitatea, iar numeroase uzine şi companii şi-au încetat activităţile, în contextul în care o parte dintre locuitori se confruntă cu pene de curent.

Marii constructori de automobile, precum Toyota, deţin mai multe fabrici în această provincie chineză. Sichuan găzduieşte şi numeroşi producători de piese de schimb care joacă un rol crucial în lanţurile de aprovizionare la nivel mondial în cadrul industriei automobilelor.

Raţionalizările de electricitate ar fi trebuit să se încheie sâmbătă, însă ele au fost prelungite până joi, potrivit companiei mass-media Caixin.

Astfel de dificultăţi reprezintă o grea încercare pentru "plămânul economic al Chinei", întrucât regiunile costiere Jiangsu şi Zhejiang sunt alimentate cu electricitate din provincia Sichuan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.