Cântăreaţa Mireille Mathieu a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea unei prestigioase universităţi din Rusia

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 03-09-2018

Actualizat: 03-09-2018

Article thumbnail

Sursă foto: cinemagia.ro

Cântăreaţa Mireille Mathieu a primit luni titlul de Doctor Honoris Causa din partea unei prestigioase universităţi din Rusia, ţară în care artista franceză se bucură încă din epoca sovietică de o popularitate uriaşă, informează AFP, potrivit Agerpres.

Universitatea de Stat pentru Ştiinţe Umaniste din Moscova a dorit să recompenseze prin acest titlu onorific "un talent muzical fenomenal, care a avut o influenţă semnificativă (...) asupra tinerilor", au afirmat reprezentanţii instituţiei ruse. 

"Trăiască Rusia! Şi trăiască Franţa! Această distincţie mă face să mă simt foarte mândră!", a declarat Mireille Mathieu, după ce a susţinut un curs muzical în faţa unui public alcătuit majoritar din studenţi. 

Artista franceză, care s-a aflat duminică în Piaţa Roşie din Moscova pentru a asista la un festival de muzică militară, a evocat-o pe mama ei în discursul de acceptare a titlului onorific şi a vărsat câteva lacrimi în momentul primirii acestuia.

Citește și: Doliu în lumea muzicii! Un celebru pianist a murit

La fel ca actorul Pierre Richard, ale cărui comedii au fost difuzate frecvent la televiziunea din această ţară în epoca sovietică, Mireille Mathieu şi-a păstrat o mare popularitate în Rusia după ce discurile ei au fost lansate în fosta URSS. 

Preşedintele Vladimir Putin, unul dintre admiratorii ei, i-a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, în 2016. 

În 2010, Mireille Mathieu a primit din mâinile lui Dmitri Medvedev, pe atunci preşedintele Rusiei, medalia Ordinul Prieteniei pentru contribuţia sa la dezvoltarea relaţiilor franco-ruse în domeniul culturii.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri