Cantitatea de peste 8.000 de kilograme de deşeuri din sticlă, oprită la frontieră

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 25-11-2022

Actualizat: 25-11-2022

Article thumbnail

Sursă foto: politiadefrontiera.ro

"Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au oprit pentru control, pe sensul de intrare în ţară, un ansamblu rutier condus de un cetăţean român, în vârstă de 56 de ani. Şoferul transporta, conform documentelor prezentate, deşeuri de sticlă, încărcate din Bulgaria şi care erau destinate unei societăţi din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii de Mediu Giurgiu', se arată într-un comunicat de presă, emis vineri, de ITPF Giurgiu.

Astfel, în cadrul verificărilor, a fost stabilit faptul că, în mijlocul de transport se afla cantitatea totală de 8.400 kilograme de deşeuri de sticlă.

În urma verificării documentelor de transfer autorităţile au constatat faptul că acestea nu îndeplinesc în totalitate condiţiile legale de intrare în ţară, motiv pentru care autorităţile competente nu au permis accesul mijlocului de transport pe teritoriul României, deşeurile fiind returnate societăţii expeditoare.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri