Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Capitala SUA va găzdui în iulie convorbirile privind apărarea libertății religioase în lume

washington

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a anunţat marţi că se va întâlni la Washington pe 25 şi 26 iulie cu omologii săi din numeroase ţări pentru convorbiri privind apărarea libertăţii religioase în întreaga lume, relatează AFP, informează Agerpres.

Aceasta va fi prima reuniune ministerială de acest gen, a declarat responsabilul american presei, prezentând noul raport anual pe 2017 al Departamentului de Stat al SUA privind libertatea religioasă în lume. "Lumea a făcut mari progrese, dar mai avem de lucru", a spus el.

La reuniune vor participa miniştri de externe precum şi reprezentanţi ai unor organizaţii internaţionale, ai unor comunităţi religioase şi ai societăţii civile.

"Nu va fi doar un grup de discuţii, se va trece la fapte", a promis şefului diplomaţiei americane.

Ca în fiecare an, raportul, o trecere în revistă a obstacolelor în calea libertăţii de cult şi de credinţă în aproximativ 200 de ţări, prezintă o imagine sumbră a situaţiei.

Vezi și: Germanii și polonezii împart o graniță și un sondaj: Opinii despre relațiile celor doi vecini

Departamentul de Stat s-a concentrat în acest an asupra situaţiei minorităţii musulmane rohingya din Myanmar ai cărei membri au fost nevoiţi să se refugieze ca urmare a acţiunilor represive ale armatei din această ţară. SUA au denunţat în noiembrie o "epurare etnică" în Myanmar.

"Trebuie să facem mai mult pentru a-i ajuta, deoarece continuă să fie atacaţi pentru credinţa lor", a declarat ambasadorul SUA pentru Libertatea Religioasă, Sam Brownback. El a spus că procesul de "epurare etnică a unei minorităţi religioase" este în curs de desfăşurare.

El a citat, de asemenea, cazul a doi aliaţi ai SUA: Turcia, unde pastorul american Andrew Brunson este în prezent deţinut şi judecat pentru presupuse legături cu grupuri "teroriste" şi a cărui eliberarea este cerută de Washington, şi Arabia Saudită, care "nu recunoaşte dreptul celor care nu sunt de credinţă musulmană de a-şi practica religia în public" şi pedepseşte sever apostazia sau blasfemia.

"Astăzi, cred că există oportunităţi pentru ca această stare să se schimbe şi să se amelioreze", a explicat ambasadorul american.

Vezi și: Ambasadorul SUA la ONU răbufnește: 'Prezența Siriei aici este o farsă'

Întrebat în legătură cu un pasaj din raport în care se menţionează cei "80.000 până la la 120.000 de deţinuţi politici" din Coreea de Nord, "unii încarceraţi din motive religioase", ambasadorul Brownback a denunţat un "sistem de tip gulag", dar nu a dorit să se pronunţe asupra legăturii dintre această situaţie şi o eventuală normalizare a relaţiilor dintre Washington şi Phenian în dosarul nuclear, înainte de summitul dintre Donald Trump şi Kim Jong Un.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.