Căpitanii a două dintre vasele ucrainene sechestrate de Rusia, aflaţi în arest la Moscova, au refuzat să depună mărturie, considerându-se prizonieri de război, au anunţat avocaţii acestora, potrivit Reuters preluată de Agerpres.
Rusia a sechestrat, luna trecută, trei nave ucrainene şi pe cei 24 de membri ai echipajelor în largul peninsulei anexate Crimeea, sub acuzaţia de pătrundere ilegală în apele teritoriale ruseşti.
Ucraina a declarat că Rusia a capturat ilegal două canoniere şi un remorcher, şi a acuzat Moscova de agresiune militară.
SUA şi Uniunea Europeană au cerut eliberarea marinarilor, care se află în arest preventiv la Moscova.
Roman Mokriak, comandantul uneia din canoniere, le-a declarat anchetatorilor ruşi că nu le va oferi nicio informaţie dacă echipajul său nu va fi eliberat, a declarat avocatul său, Ilia Novikov. 'El consideră că este singurul responsabil pentru ce se întâmplă la bord, că echipajul i-a executat ordinele şi nu poate fi făcut răspunzător', a scris Novikov pe Facebook.
Într-o postare separată, Edem Semedliaiev, avocatul lui Oleh Melniciuk, căpitanul remorcherului, a afirmat că şi clientul său a refuzat să depună mărturie, declarându-se prizonier de război.
Data procesului marinarilor încarceraţi nu a fost stabilită deocamdată.
Căpitanii a două dintre vasele ucrainene sechestrate de Rusia, refuză să depună mărturie, considerându-se prizonieri de război
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

46
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
46

1.767
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
1.767

19
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
19

6.914
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
6.914

146
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
146

5.365
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
5.365

105
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
105

3.433
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
3.433

67
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
67

123
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
123

10.138
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
10.138

78
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
78

117
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
117
















Comentează