https://www.youtube.com/watch?v=43NWzay3W4s
Când e weekend și nu prea sunt știri mai scriu câte o cronică politică de film. De obicei, cronicile sunt scrise ca să apreciați mai bine subtilitatea politică a poveștii. Nu este cazul astăzi. Partea politică din Captain America: Civil War produs de Marvel, este, în opinia mea, fix cea pe care trebuie să o ignorați ca să puteți aprecia filmul. Este un fel de „Ghid al imperialistului american pe înțelesul tinerilor”
(Atenție, urmează mici spoliere)
În film, The Avengers (grup de supereroi) desfășoară o acțiune de apărare unor africani pe care, între noi fie vorba, nu i-a întrebat nimeni dacă vor să fie apărați. Lucrurile merg în general bine, mai puțin partea în care o bombă aruncă în aer o jumătate de clădire în care se aflau alți africani veniți în vizită. Altfel spus, apar pagube colaterale.
The Avengers sunt, desigur triști, dar à la guerre comme à la guerre. Doar că de data aceasta o sută și ceva de țări ajung la concluzia că s-a mers prea departe și că Avengers trebuie să se supună unui organism ONU special înființat sau să se lase de salvat lumea.
Majoritatea grupului înțelege într-o primă fază utilitatea acestui act cât se poate de rezonabil. Dacă vreți să vedeți de ce este o rezonabil, The Economist a publicat un articol special în acest scop (nu glumesc).
Doar căpitanul Rogers (Captain America, pe numele de supererou) nu și nu. De ce? Pentru că așa are el un sentiment în intestine (gut feeling), că dacă alții hotărăsc ce este bine și ce este rău, nu mai poate să se supună propriei conștiințe. Sentimentul se întețește când prietenul său din copilărie (The Winter Soldier) este suspectat de un atentat terorist. Așa că Rogers fuge cu prietenul, fiind convins că el știe mai bine. Între timp mai recrutează și alți eroi (coalition of the wiling, cum ar veni). Până la final se dovedește că, într-adevăr, știa mai bine. De fapt nu... până la final se dovedește că nimeni nu înțelesese nimic din planul diabolic al principalului oponent. Dar, oricum, pura perseverență a Căpitanului dă roade chiar și fără să fie bazată pe înțelegerea lumii în care trăim.
Faptul că un supererou nu prea deștept are succes la final este normal ținând cont că genul de inspirație al filmului sunt benzi desenate pentru adolescenți. Dar există elemente care ne îndeamnă să luăm mai în serios conflictul internațional (nu intru acum în detalii, vă las să descoperiți).
Așa că povestea este despre politică internațională și poate fi citită pe două nivele. La nivelul cel mai de suprafață, Captain America reprezintă Statele Unite care își rezervă dreptul de a interveni în problemele unor state suverane și respinge pretențiile hegemonice ale ONU.
Dar dacă urmăriți mai cu atenție, filmul amintește discret de câteva ori că Rogers nu este tocmai americanul mediu. Caracteristica lui nu este o deosebită rigoare morală care se manifestă chiar și arunci când simțul moral al concetățenilor este dezorientat. Altfel spus, Captain America reprezintă adevăratele valori americane, the Great America. Asta face ca Tony Stark (Iron Man, liderul facțiunii pro-ONU) să fie un reprezentat al elitelor bogate, educate și arogante chiar atunci când au intențiile cele mai bune. Războiul civil dintre supereroi anticipează, cumva, bătălia electorală între populistul Donald Trump și elitista Hillary Clinton. Ficțiunea precede realitatea.
În ambele lecturi, povestea Căpitanului este mai degrabă plicticoasă. Ok, poate fi interesantă dacă nu v-ați gândit chiar niciodată la problemele și nuanțele morale ale intervenționismului. Dar cam atât. Ținând cont că în universul Marvel există personaje de subtilitatea lui Charles Xavier (Profesorul X în seria X-men), dezbaterea dintre Iron Man și Captain America dezamăgește.
Însă dezamăgirea devine completă abia atunci când afli că, în seria originală de benzi desenate, conflictul avea serioase implicații ținând de intimitatea personală. Inițial eroii își ascundeau identitatea reală; astfel, dezvăluirea acesteia la cererea guvernului punea probleme de viață privată și chiar de supraviețuire. În seria de filme identitățile eroilor sunt în general cunoscute, așa că Marvel nu a putut reproduce acest aspect care ar fi făcut ca psihologia conflictului să fie ceva mai credibilă.
Asta nu înseamnă că nu trebuie să vedeți filmul. Odată ce treceți peste partea (pseudo)filosofică, acțiunea este antrenantă. Dacă ar fi numai lupta de la mijlocul filmului, cu amestecul său de dialog cu meta-referințe, flirt, curtoazie și pumni, și tot ar merita văzut. În plus, o mică parte din acțiune are loc în București, ocazie să auzim un personaj de Hollywood vorbind o română decentă (The Winter Soldier, jucat de Sebastian Stan).
Comentează