Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Caracatița WHITE TOWER: Un cunoscut om de afaceri, reținut de procurori / El este acuzat de înșelăciune în domeniul imobiliar

white tower ploiesti

Omul de afaceri Daniel Ştefănescu, patronul firmei Gersim, unul dintre cei mai mari importatori de telefoane şi tablete din România, a fost reţinut de către procurorii din Prahova într-un dosar de fraude imobiliare. Ştefănescu este acuzat de înşelăciune iar procurorii cer mandat de arestare pe numele lui.

Procurorii prahoveni l-au reţinut, iar vineri îl vor prezenta instanţei de judecată pe omul de afaceri Daniel Ştefănescu, proprietar al companiei Gersim, unul dintre cei mai mari importatori şi distribuitori de telefoane mobile şi tablete din România.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că acesta este acuzat de comiterea mai multor fapte de înşelăciune în domeniul imobiliar. Concret, Ştefănescu, în calitate de asociat al unui antreprenor din domeniul construcţiilor, ar fi ştiut şi participat la acţiuni de înşelăciune constând în faptul că, după ce a ridicat un bloc de locuinţe în Ploieşti, antreprenorul a vândut aceleaşi apartamente mai multor persoane.

Tranzacţiile s-au desfăşurat, conform anchetatorilor, cu complicitatea unor avocaţi şi notari din Ploieşti, care sunt şi ei inculpaţi în dosar.

Alături de Daniel Ştefănescu au fost reţinuţi alţi trei oameni de afaceri. Pentru Ştefănescu şi doi dintre aceştia, procurorii cer emiterea de mandate de arestare preventivă, judecătorii prahoveni urmând a se pronunţa vineri cu privire la această solicitare, au precizat sursele citate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.