Peste 240 de lucrători de la un abator de porci din Austria au fost puşi în carantină după depistarea unui focar de coronavirus de tip nou, a anunţat miercuri autoritatea sanitară din Austria inferioară, citată de dpa potrivit Agerpres.
Cel puţin 29 de angajaţi ai abatorului din Eggenburg, oraş din apropierea graniţei cu Republica Cehă, au fost testaţi pozitiv până în acest moment.
Austria a decis să facă teste pe scară largă în industria cărnii ca reacţie la focarul de coronavirus înregistrat recent în Germania învecinată, cu circa 1400 de infectări la un abator al grupului Toennies, principalul procesator de carne din această ţară.
Între timp, menţionează dpa, autorităţile din oraşul Rheda-Wiedenbrueck din vestul Germaniei au dat undă verde miercuri reluării imediate a activităţii de sacrificare a animalelor la principalul abator al grupului Toennies, situat în acest oraş. Decizia vine după patru săptămâni de suspendare a acestor activităţi, care a afectat livrările către supermarketuri din întreaga Germanie, şi se referă doar la sacrificare, nu şi la tranşarea carcaselor.
Toennies va putea accepta animale pentru sacrificare, ceea ce va contribui la eliminarea blocajelor care i-au afectat pe fermierii furnizori ai grupului. Abatorul este autorizat să sacrifice până la 30.000 de porci pe zi.
Autorităţile locale intenţionează să inspecteze joi abatorul pentru a verifica măsurile luate de companie, între care instalarea de panouri de plexiglas pentru separarea lucrătorilor, în perspectiva unei posibile noi relaxări a restricţiilor, de vineri.
În Austria, de la începutul lunii iulie se înregistrează zilnic circa 100 de cazuri noi de contaminare cu noul coronavirus, parte din ele în clustere din congregaţii religioase şi în rândul călătorilor reveniţi din străinătate şi purtători ai virusului.
Carantină la un abator din Austria, în timp ce abatorul Toennies din Germania învecinată se redeschide
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

9
UE se distanțează de China: Măsuri într-un domeniu critic, care interesează marile puteri de pe glob
9

41
Cum se adaptează animalele sălbatice la viața urbană: comportamentul lor este surprinzător
41

238
Cum a reușit un agent AI să organizeze o petrecere reală, cu sute de perticipanți, prin manipulare și minciuni
238

661
Misiune de gradul zero în Strâmtoarea Ormuz: distrugătoarele americane forțează 'drumul minelor'
661

722
Victoria amară a Kremlinului: cum a devenit Marea Azov o posesie strategică fără valoare
722

1.934
Bubuie un scandal de proporții în SUA: Doi parlamentari demisionează din Camera Reprezenților, cu acuzații viol și agresiune sexuală
1.934

36
SUA nu prelungesc relaxarea sancțiunilor asupra petrolului iranian
36

62
Hezbollah revendică 13 atacuri asupra nordului Israelului
62

1.100
Volodimir Zelenski trage un semnal de alarmă: Negocierile dintre SUA și Iran afectează direct Ucraina
1.100

59
Ancheta privind presupusul spionaj al comisarului european ungar Oliver Várhelyi, aproape finalizată
59

82
Emmanuel Macron, conferinţă telefonică cu liderii UE pe tema interzicerii reţelelor sociale pentru minori
82

54
Un francez a câștigat un tablou Picasso de 1,45 milioane de euro la o tombolă de 100 de euro
54

1.685
Un fost secretar general NATO trage semnalul de alarmă: "Securitatea naţională şi siguranţa Marii Britanii sunt în pericol"
1.685
















Comentează