Adevarul:
Planurile PSD pentru alegerile parlamentare, dincolo de obiectivul clasic al câştigării scrutinului, pot fi cel mai bine înţelese privind atât la trecutele alegeri locale, cât şi la cele prezidenţiale din 2019.
Într-un climat aparent neprietenos - pierderea guvernării, lider condamnat în precampanie, criticile lui Ponta la adresa lui Dragnea şi a liniei sale politice (nedepunerea moţiunii de cenzură, susţinerea Guvernului tehnocrat), asaltul DNA asupra unor membrii importanţi (primarul Craiovei, de exemplu), PSD a obţinut în iunie victoria majoră de imagine din Bucureşti (şapte primării din şapte), aproape 40% la votul politic pentru consiliile judeţene (35% singur şi 4,6% în alianţa electorală cu UNPR) - transpus apoi în majorităţi judeţene şi preşedinţii de CJ, precum şi un consistent număr de primari şi consilieri locali. Liberalii, în primul rând prin pierderea de imagine din Capitală, au ieşit şifonaţi din comparaţie...
- Poziţia tot mai critică a fostului preşedinte Ponta, după episodul Camera Deputaţilor. Un partid obsedat pe bună dreptate de unitate şi organizare, PSD nu se simte bine când lucrurile nu sunt liniştite la vârf. Este neclar dacă atitudinea lui Ponta este dictată de problemele din justiţie, de încercarea de a negocia ceva pentru sine şi pentru oamenii săi (urmând, dacă i se dă satisfacţie, să revină în pluton) sau arată un atac pe care îl pregăteşte împotriva lui Dragnea post-alegeri, dacă rezultatele nu corespund aşteptărilor. S-ar putea să fie toate trei.
- DNA şi incapacitarea unor lideri locali sau naţionali. Noul dosar al lui Dragnea, trimis în judecată săptămâna trecută, este evident o problemă pentru partid. Se adaugă aici şi discuţiile constante despre amnistii şi modificări de Cod Penal, care au exact rolul să sune goarna pentru electoratul non-PSD. Vom vedea în ce măsură lecţia a fost învăţată.
- Constituţia şi hotărârile CCR din vremea lui Băsescu care îi permit lui Iohannis să deschidă jocul negocierii majorităţii parlamentare.
- Sistemul electoral pe listă. Ultima dată când s-a votat pe listă la parlamentare a fost în 2004, când parlamentarele aveau loc simultan cu prezidenţialele, iar candidatul pentru Cotroceni era purtătorul de stindard politic. Pentru PSD va fi mult mai greu să reia comportamentul de la locale, când caracterul descentralizat al alegerilor a permis o poziţionare în plan secund a liderilor centrali (compensată şi de pasul natural în faţă al candidatului de la Primăria Capitalei). Că va desemna înainte de campanie candidat de prim-ministru (deşi Liviu Dragnea a anunţat deja că nu o va face) sau că îşi va asuma prin Preşedintele PSD o prezenţă mediatică mai intensă, partidul trebuie să susţină un mesaj naţional centrat în jurul programului de guvernare.
- O anumită încremenire, imobilism la nivelul ideilor politice/programului de guvernare. PSD, de la părăsirea guvernării, încasează dividendele guvernării 2012-2015, dar nu a mai venit cu alte propuneri şi pare scos din joc ca poziţionări şi reacţii la ce se întâmplă în regiune, în UE sau la nivel internaţional. Va fi interesantă bătălia programelor de guvernare, nu atât din prisma a ceea ce vor propune liberalii, ci al rolului pe care îl pot juca cei din Guvern, impulsionaţi de Iohannis şi Cioloş - demolatori cu cifre şi argumente ai ideilor probabil generoase social ale PSD (vom vedea şi cât de credibili vor fi tehnocraţii într-un astfel de rol, pe care ne aşteptăm să îl joace cu plăcere).
- Fragmentarea spaţiului politic. Fuziunea PMP-UNPR, care bagă partidul lui Băsescu în Parlament, nu face bine PSD, pentru că numărul jucătorilor mai mult sau mai puţin independenţi creşte. Dacă vom avea patru partide mici intrate în Parlament - ALDE, PMP, USR şi UDMR -, PSD este sigur astăzi doar de ALDE. Va fi nevoie de multă muncă şi concesii în relaţia cu UDMR şi PMP.
În acest context al lecţiilor de reţinut şi al posibilelor ameninţări, cu Preşedintele PSD respingând o mare alianţă cu PNL şi ideea unui nou premier/Guvern tehnocrat, la ce soluţie politică s-ar putea gândi social-democraţii pentru toamnă?
Dincolo de deşertul opoziţiei. sunt două mari opţiuni, în opinia Smart Politics:
1. Un Guvern politic în jurul PSD, cu un premier independent acceptat/susţinut de PSD. Jocul făcut în ultimele săptămâni de Dragnea, respingând nume precum Cioloş şi Borc, ar fi exact pentru a duce acul cântarului mai aproape de ce vrea PSD. Opţiunile ar putea fi vicepremierul Dâncu sau ideea susţinută după demisia lui Ponta - Liviu Voinea de la BNR, dacă Florin Georgescu respinge o nouă revenire. În acest scenariu, PSD s-ar bucura, cu beneficii mai reduse e drept, de o situaţie similară celei de acum: gestionarea puterii fără a fi 100% asociat cu responsabilitatea guvernării (premierul va fi numit de Iohannis, i se va asigura o marjă de manevră).
2. Un Guvern cu un premier asumat de PSD, deşi este greu de spus astăzi cine ar putea fi acela. Declaraţiile lui Ponta despre Dragnea premier sunt mai degrabă deschideri de jocuri politice decât scenarii cu probabilitate mai mare de 50% de realizare.
Aceste două opţiuni depind de planul mai larg pentru 2019. În ambele scenarii, indiferent de calculul strategic, PSD are două sarcini esenţiale:
- să anunţe o majoritate înainte de a numi Iohannis un candidat de premier, să fie capabil să aibă un candidat de prim-ministru şi un protocal semnat cu alte partide parlamentare înainte de a merge la consultări.
- să scoată din arhive ce declara Iohannis în 2009 când nu-l numea Băsescu premier în ciuda susţinerii parlamentare, tocmai pentru a forţa o poziţionare a actualului Preşedinte (e consecvent sau nu? - evident, urmările sunt pentru 2019). La o adică, PSD chiar poate merge în opoziţie, ţintind un game changer major - victoria la prezidenţiale în 2019; pentru aceasta ar fi nevoie însă de un acord major între principalii jucători din partid (Dragnea, Ponta şi liderii locali), ceva ce nu s-a obţinut în 2008.
Evenimentul Zilei:
Ţara vecină se confruntă cu fenomenul apariției milițiilor xenofobe și populiste ce au ca scop vânătoarea de refugiaţi. Așa-numitele “patrule civice” numără, conform unor surse media, aproximativ 1.500 de recruți, numeroși având relații strânse cu grupul rus de motocicliști „Nochniye Volki” (Lupii Nopții, Night Wolves, sau Îngerii Iadului), trupa de motociclişti finanţaţi şi decoraţi de Putin pentru susţinerea pro-rusismului. De altfel, o parte dintre aceștia afirmă că au fost antrenați de foști militari ruși. De asemenea, în rândul acestora se află și foști membri ai PEGIDA(organizaţia islamofobă europeană cu rădăcini în Germania) sau ai extremei dreapta olandeze.
Fenomenul vigilanti din Bulgaria a început să ia amploare în luna martie când, sub conducerea lui Dinko Valev, militanții au întreprins mai multe acțiuni de patrulă în proximitatea graniței cu Turcia, utilizând două vehicule armate și câini. Activitățile au continuat ulterior. Principala formă de manifestare a așa-numitelor grupuri de protecție este reținerea forțată a imigranților, reţinerea extrajudiciară ilegală şi potrivit legii bulgare și predarea subsecventă a acestora. Una dintre facțiuni, numită Patrula Civică pentru Protejarea Femeilor și a Credinței, a recunoscut chiar că a forțat imigranți care pătrunseseră pe teritoriul Bulgariei să facă cale-ntoarsă și să revină în Turcia.
Reacția populației a fost una pozitivă, de susținere a activităților. Conform unui sondaj de opinie realizat de Televiziunea Națională Bulgară, 84% dintre respondenții acestuia consideră că ar fi necesare recunoașterea grupurilor și susținerea de către guvern. De altfel, reacția publică pozitivă l-a determinat pe Valev să devină mai perseverent în acțiunile sale și să intensifice eforturile de recrutare. Mai mult chiar, acesta a dorit și implicarea financiară a guvernului, manifestată îndeosebi prin plata unei sume pentru fiecare imigrant capturat.
Organizațiile pentru drepturile omului îl acuză pe Valev de terorizarea imigranților, îndeosebi prin lansarea amenințărilor cu moartea în repetate rânduri, la adresa oricui trece frontiera în Bulgaria cerând azil. Acuzațiile par a fi bine fundamentate, mai ales că videoclipurile postate chiar de paramilitari îi arată pe solicitanții de azil puși la pământ, cu mâinile legate, sau așezați într- un colț şi terorizaţi de vânătorii de ocazie. Nu mai vorbim despre asumarea ilegală a atribuțiilor autorităților statului, reținerea unilaterală şi extrajudiciară a unor persoane, sechestrarea lor precum și tratamentul degradant aplicat acestora.
Comentează