Care sunt avantajele insolvenței TVR

Autor: Politic Scan

Publicat: 05-04-2016

Actualizat: 05-04-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, a trimis o scrisoare forului Legislativ, expunând variantele de redresare ale SRTV și SRR.

Prima variantă luată în calcul de Anca Dragu este reorganizarea celor două ca instituții publice, finanțate integral de la bugetul de stat, din venituri proprii sau o variantă combinată a celor două surse de finanțare.

„Menţionăm că reorganizarea SRTv ca instituţie publică presupune că deficitul bugetului general consolidat s-ar majora la nivelul unui an cu circa 100 de milioane de lei, iar în 2016 impactul asupra deficitului bugetar ar fi de 410 milioane lei – datorii comerciale şi cheltuieli de funcţionare”, se arată în scrisoare, potrivit Mediafax.

O altă posibilă variantă este reorganizarea celor două ca societăți comerciale, dar în acest caz, neplata datoriilor vechi sau a celor noi va duce la posibilitatea cererii insolvenței de către orice persoană interesată.

Cea de-a treia variantă amintită în scrisoarea trimisă Parlamentului este reorganizarea ca regii autonome de interes național.

„Printre avantajele intrării SRTv în insolvenţă Anca Dragu a menţionat posibilitatea redresării companiei prinhtr-un plan de reorganizare, imposibilitatea furnizorilor de servicii – electricitate, gaze natural, apă, servicii telefonice – de a schimba, refuza sau de a întrerupe serviciiile. De asemenea, TVR ar putea să participle la licitaţii şi nu ar mai plăti dobânzi, majorări sau penalizări pentru datoriile deja existente la data deschiderii procedurii”, notează Mediafax.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri