Fosta procuroare specializată în dosare de crime de război, Carla Del Ponte, şi-a anunţat duminică demisia din Comisia de anchetă a ONU pentru Siria, motivând-şi decizia prin faptul că activitatea acestei comisii este practic inexistentă din cauza lipsei consensului în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, informează AFP preluat de agerpres.
'Sunt frustrată. Renunţ ! Mi-am scris deja scrisoarea de demisie şi o voi trimite în zilele următoare', a spus ea într-un interviu publicat de ziarul elveţian Blick.
Comisia ONU pentru Siria a fost creată în august 2011 de către Consiliul pentru drepturile omului, la câteva luni după începerea conflictului sirian. Carla Del Ponte - cunoscută pentru contribuţia ei în aducerea fostului preşedinte iugoslav Slobodan Milosevic în faţa justiţiei internaţionale - s-a alăturat acestei comisii în septembrie 2012.
Prezidată de brazilianul Paulo Pinheiro, Comisia ONU pentru Siria a întocmit mai multe rapoarte, dar nu a fost niciodată autorizată de regimul de la Damasc să efectueze vreo investigaţie în Siria.
'Nu mai pot să rămân în această comisie care nu face absolut nimic', explică în interviu Carla Del Ponte, acuzând membrii Consiliului de Securitate al ONU că 'nu vor să se facă dreptate' în Siria.
De altfel, Comisia a cerut de mai multe ori Consiliului de Securitate să sesizeze Curtea Penală Internaţională, dar Rusia, aliata Damascului, s-a opus de fiecare dată.
Carla Del Ponte demisionează din Comisia de anchetă a ONU pentru Siria
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

114
'Nu uităm trădarea': Teheranul neagă orice negocieri directe cu SUA, în timp ce Casa Albă afirmă că discuțiile progresează
114

170
Anunț important al grupului G7: se pregătesc măsuri pentru stabilizarea pieței energetice
170

53
Zelenski anunță ce urmează după turneul în Orientul Mijlociu
53

370
Atac cu rachete în Dubai: un petrolier sub pavilion kuweitian a fost lovit
370

37
NASA se pregăteşte să lanseze miercuri spre Lună prima misiune cu echipaj uman după mai bine de jumătate de secol
37

823
Emiratele Arabe Unite, sub tirul atacurilor aeriene: populația este îndemnată să se adăpostească
823

392
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă ofensiva aeriană de amploare, folosind sute de drone și rachete
392

677
De câți militari ar fi nevoie pentru o intervenție terestră în Iran - Lecțiile războailor recente
677

1.438
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
1.438

1.406
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
1.406

732
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
732

2.118
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
2.118

1.044
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
1.044
















Comentează