Fostul preşedinte al alianţei Renault-Nissan Carlos Ghosn intenţionează să dea în judecată producătorul auto francez pentru plata pensiei, a anunţat luni publicaţia Le Figaro, transmite DPA potrivit Agerpres
"Solicit drepturile mele de pensie şi toate celelalte drepturi pe care le-am obţinut. Demisia mea de la Renault a fost o farsă", a afirmat Ghosn, într-un interviu acordat publicaţiei franceze.
În aprilie, Renault a blocat pensia fostului director general Carlos Ghosn, după ce ancheta internă a producătorului auto francez a identificat "practici suspecte şi ascunse şi încălcarea principiilor etice ale grupului".
În urma demisiei, Ghosn "nu este îndreptăţit la niciun fel de pensie" din planul său anual de beneficii, în valoare de 765.000 euro, a anunţat Renault. De asemenea, compania a recomandat acţionarilor să blocheze plata variabilă de 224.000 euro a lui Ghosn pentru 2018.
Ghosn a fost concediat de Nissan curând după arestarea sa, în noiembrie 2018, şi a demisionat din funcţia de preşedinte director general al Renault în ianuarie 2019. În urma demisiei, Ghosn a pierdut automat acţiuni în valoare de milioane de euro care îi fuseseră acordate în perioada 2015 - 2018, ca parte a pachetului său salarial.
Conform unui document financiar al companiei, în 2017, remuneraţia totală a lui Ghosn a fost de aproape 7,4 milioane de euro, din care doar 1,64 milioane de euro în numerar.
Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drept de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile.
Carlos Ghosn vrea să dea în judecată Renault pentru plata pensiei
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

1.045
Ultimă oră - Trump face amenințări fără precedent împotriva Iranului: „Îi aruncăm în aer! Aceasta va fi o răzbunare pentru mulți dintre soldații noștri”
1.045

6
Drone ucrainene căzute pe teritoriul Finlandei - Kievul prezintă scuze
6

3.336
Decizia care îl va înfuria pe Trump: O țară europeană își închide spațiul aerian pentru avioanele SUA implicate în războiul din Iran
3.336

26
Comisia Europeană adoptă un program în valoare de 1,5 miliarde de euro pentru a stimula industria de apărare europeană și ucraineană
26

80
Iranul discută deja de retragerea ţării din Tratatul de neproliferare a armelor nucleare
80

22
Acordul Serbiei cu Rusia privind gazele a fost prelungit cu trei luni
22

2.465
Probleme pentru Viktor Orban: premierul pierde puncte în propriul fief electoral (sondaj)
2.465

21
Ploi torențiale și inundații în Afganistan - Sunt cel puțin 22 de morți
21

31
Parlamentul din Israel a adoptat bugetul anual - Netanyahu scapă de alegeri anticipate
31

6.447
NORAD a dat alarma la Mar-a-Lago - Avioanele F-16 au tras rachete de semnalizare
6.447

40
Kosovo aprobă trimiterea de trupe în Gaza în cadrul iniţiativei SUA
40

4.971
VIDEO Rafinăria din Haifa, lovită de rachete iraniene
4.971

115
Doi membri ai unui grup de opoziţie interzis au fost executaţi în Iran
115
















Comentează