Carmen Dan anunţă că s-au făcut verificări în privinţa contractelor Tel Drum şi CJ Teleorman: 'Am fost 10 ani consilier juridic la CJ'

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 14-02-2018

Actualizat: 14-02-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat miercuri că a făcut parte din comisiile care s-au ocupat de contractele încheiate între Tel Drum şi Consiliul Judeţean Teleorman, deoarece a fost consilier juridic la CJ Teleorman peste 10 ani. "Am făcut o astfel de verificare, dar dumneavoastră cunoaşteţi, aşa cum ştie toată lumea, pentru că n-am ascuns, eu am lucrat mai bine de 10 ani ca şi consilier juridic în cadrul Consiliului Judeţean. Binenţeles că juriştii făceau parte din comisiile de achiziţii, că aşa spune legea", a precizat Carmen Dan, după şedinţa de bilanţ a Jandarmeriei Române, conform Agerpres.

Ea a fost întrebată de jurnalişti dacă a făcut parte, între 2008 şi 2009, din comisiile de licitaţii privind fonduri europene în contractele încheiate între Tel Drum şi Consiliul Judeţean Teleorman, contracte care în prezent sunt cercetate de DNA.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri