UPDATE 11 noiembrie, ora 11.40: Scandalul „Dăruiește viață” - Oana Gheorghiu, răspuns pentru Carmen Uscatu: „Sunt surprinsă. Sper că e vorba de o neînțelegere”
ȘTIREA INIȚIALĂ:
Carmen Uscatu, cofondatoarea Asociației „Dăruiește Viață”, i-a cerut demisia vicepremierului Oanei Gheorghiu din cadrul Asociației Dăruiește Viață.
Gheorghiu s-a autosuspendat din funcțiile executive din cadrul ONG-ului, însă ea păstrează calitatea de membru cu drept de vot în Adunarea Generală, fără drepturi salariale.
În acest context, Uscatu susține, la postul Digi24, că i-a transmis „în scris” Oanei Gheorghiu să ia o decizie cu privire la viitorul ei în cadrul asociației.
„Vreau să-mi cer iertare față de cei care se simt întristați e ce am spus eu (n. r.: cu referie la interviul dat HOTNEWS.RO). Oamenii ne-au perceput ca fiind împreună și având un rol comun”, a punctat Uscatu, la Digi24. Uscatu a precizat că interesele donatorilor și a celor care susțin asociația diferă de interesele guvernamentale.
"Oamenii încă nu ne pot percepe separat, noi însă avem, acum, roluri diferite. Una dintre noi a ales să apere drepturile şi interesele cetăţenilor în Guvern, iar cealaltă a rămas să apere interesele oamenilor în Asociaţia 'Dăruieşte Viaţă'. Nu am nimic de ascuns, decizia Oanei, însă, a pus 'Dăruieşte Viaţă' într-o situaţie vulnerabilă pe care i-am comunicat-o Oanei şi anterior. Nu este o incompatibilitate care să nu fie legală, este dreptul ei legal să fie membru în Guvernul României, de a fi pe o asemenea poziţie, de asemenea, este şi dreptul ei legal de a rămâne şi membră într-o ONG cu drept de vot. Este însă o incompabilitate pe care a creat-o în faţa celor care susţin asociaţia, în faţa celor care ne-au ajutat, practic, să construim un asemenea proiect măreţ, în faţa sponsorilor", a transmis Carmen Uscatu, la Digi 24.
Ea a explicat relaţia pe care asociaţia o are cu sponsorii, întrebată dacă unii dintre aceştia şi-au retras sprijinul după numirea Oanei Gheorghiu ca vicepremier.
"În primul rând, în contractele anterioare, am semnat către anumiţi sponsori declaraţii prin care spunem că un membru al organizaţiei nu este şi membru în Guvern. Apoi, au fost sponsori care, după anunţul pe care Oana l-a făcut, ne-au scris să ne întrebe dacă mai are vreun drept de decizie în Asociaţia 'Dăruieşte Viaţă'. Şi, da, Oana are drept de decizie, pentru că aşa cum aţi menţionat, Adunarea generală este organul suprem al asociaţiei. Eu nu am nimic de ascuns şi a trebuit să spun sponsorilor acest lucru care, menţionez, încă o dată, nu este ilegal, însă pe partea de compliance aceşti sponsori trebuie să-şi calculeze un risc şi este posibil ca ei să nu mai sponsorizeze în viitor datorită acestui risc pe care şi-l asumă", a indicat Uscatu.
Ea a menţionat că, în plan european, acest lucru nu este unul etic.
"Întotdeauna când un membru de ONG devine membru în Guvern, devine ministru, el se retrage, în societăţile democratice acest lucru se întâmplă, implicit se retrage din toate rolurile pe care le are în ONG, pentru că este considerat un conflict de interese", a mai explicat Carmen Uscatu.
Context
Carmen Uscatu, cofondatoarea Asociației „Dăruiește Viață”, a declarat într-un interviu pentru HotNews.ro că numirea Oanei Gheorghiu în funcția de vicepremier al României a provocat o „vulnerabilitate foarte mare” pentru organizația pe care cele două au construit-o împreună. Deși Gheorghiu s-a autosuspendat din funcțiile executive din cadrul ONG-ului, ea păstrează calitatea de membru cu drept de vot în Adunarea Generală, ceea ce, potrivit lui Uscatu, ridică probleme de compatibilitate între poziția guvernamentală și cea din organizația non-profit (știrea pe larg, aici).































Comentează