Jucătoarea franceză de tenis Caroline Garcia a fost eliminată în primul tur al turneului WTA de la Adelaide (sudul Australiei), fiind învinsă în două seturi, 6-2, 6-4, de letona Anastasija Sevastova, într-o partidă disputată luni, potrivit Agerpres.
Sevastova, numărul 56 WTA, s-a impus după o oră şi 21 minute de joc, iar în turul următor o va avea ca adversară pe belgianca Elise Mertens, favorita numărul 4.
Turneul de la Adelaide, dotat cu premii totale în valoare de 535.530 dolari, o are ca favorită principală pe australianca Ashleigh Barty, numărul unu mondial, calificată direct în optimile de finală, unde o va înfrunta pe americanca Danielle Collins, învingătoare luni, cu 7-6 (7/5), 6-1, în faţa chinezoaicei Saisai Zheng.
Rezultate - turul 1:
Anastasija Sevastova (Letonia) - Caroline Garcia (Franţa) 6-2, 6-4
Qiang Wang (China/N.8) - Olivia Gadecki (Australia) 6-4, 6-3
Shelby Rogers (SUA) - Veronika Kudermetova (Rusia) 6-3, 7-6 (7/4)
Danielle Collins (SUA) - Saisai Zheng (China) 7-6 (7/5), 6-1
Comentează